Home»Noutati»Diverse»Daimler renunță la Smart în SUA și Canada

Daimler renunță la Smart în SUA și Canada

0
Shares
Pinterest Google+

Concernul Daimler a decis să nu mai vândă marca Smart în Statele Unite ale Americii și în Canada.

Decizia vine la scurtă vreme după ce conglomeratul german a decis ca toate modelele Smart să devină 100% electrice începând cu 2022. Practic, marca Smart nu va mai fi vândută în SUA și în Canada, iar modelele cu motoare termice vor fi eliminate din gamă până în 2022.

Nu este o surpriză această decizie dacă urmărim cifrele de vânzări ale mărcii Smart în SUA în luna martie. Au reușit să vândă doar 90 de unități în martie 2019. Valoarea reprezintă toate vânzările Smart din Statele Unite ale Americii în luna respectivă deoarece singurul model Smart vândut peste ocean este Smart Fortwo electric.

Asta se întâmplă deoarece Daimler a decis ca Smart să fie vândut doar în versiuni electrice în Statele Unite ale Americii începând cu anul 2017, dar acestea nu au avut o autonomie convingătoare în raport cu prețul oferit. Având în vedere rezultatele excelente ale mărcii Tesla în SUA, care depășesc vânzările Mercedes-Benz pe acea piață, nu este de mirare că un Smart electric cu o autonomie neimpresionantă nu a reușit să cucerească publicul.

Toate deciziile celor de la Daimler legate de marca Smart în SUA și în Canada nu sunt o surpriză după ce concernul a decis să vândă 50% din pachetul de acțiuni către chinezii de la Geely, cei care dețin și mărcile Volvo și Lotus. Cei din urmă se vor ocupa și de producția modelelor Smart în viitor, deoarece anul 2022 va marca startul producției Smart exclusiv în China.

Practic, cei de la Daimler au vândut jumătate din acțiunile Smart unui concern din China, care se va ocupa și de producție pe piața internă. Modelele respective vor fi 100% electrice, ceea ce va ajuta compania germană să-și reducă emisiile de CO2 la nivel de concern auto, un obiectiv important în contextul noilor norme de emisii.

În tot acest timp, este interesant să observăm că Daimler nu a încercat lansarea unui crossover sau a unui SUV în gama Smart, deși aceste idei au fost deja „încercate” sub forma unor concepte, cum este cel din imaginea de mai sus, mai precis Smart ForStars Concept.

 

Previous post

Isuzu D-Max XTR: cea mai capabilă versiune a modelului

Next post

Scădere istorică de înmatriculări diesel în Europa

No Comment

Leave a reply