0
Shares
Pinterest

Noul model bavarez este atât de nonconformist încât nici măcar nu își ocupă locul cuvenit în gamă: deși poartă indicativul 2, el este cel mai mic SUV din ofertă.

Ne-am obișnuit ca nemții să fie preciși, meticuloși și disciplinați, dar iată că viața le joacă și lor uneori feste. De exemplu, gama de SUV-uri BMW era structurată cât se poate de clar și logic, întinzându-se de la X1 la X6. Între timp, apetitul clienților pentru acest gen auto a dus la crearea unor noi modele de nișă care nu păreau câtuși de puțin plauzibile în trecut. Astfel, BMW a fost pus în fața faptului de a include în gamă un concurent pentru Mercedes GLA și Audi Q2. De proiectat și construit nu a fost chiar greu, platformele tehnice, motorizări și echipamente cu grad ridicat de adaptabilitate fiind suficiente în banca de organe a companiei, dar ce nume să-i dai noului model? X0 parcă nu sună bine,iar pentru numere fracționare încă nu este cazul, așa că singura variantă disponibilă a rămas X2.

Pe partea de comunicare, noul SUV bavarez este încadrat în categoria SAC – Sports Activity Coupé, la fel ca frații mai mari X4 și X6. În realitate, profilul caroseriei aduce foarte puțin a coupe, mult mai evident la nivel vizual fiind însă designul general al mașinii extrem de reușit și de o originalitate ușor atipică pentru nemți. Dacă-mi este permis un pronostic, aș afirma că, la nivel estetic, X2 este cel mai atractiv model al gamei BMW pentru generația tânără. Părerea mi-a fost confirmată și în timpul testului, când am fost surprins să constat că mașina are puterea să ridice capul unor tineri din ecranul telefoanelor din dotare. Iar asta o consider cu adevărat o performanță, deoarece apetitul noii generații pentru mașini pare că se manifestă mai mult prin intermediul Uber și al condusului autonom.

La nivel constructiv, X2 reprezintă o reinterpretare a platformei tehnice cu tracțiune față sau integrală întâlnită inclusiv la X1 și Mini Countryman. Ca lucrurile să fie cât se poate de clare, ampatamentul de 2.760 mm este chiar identic cu cel al lui X1. În schimb, lungimea și înălțimea mai mici cu aproximativ 8, respectiv 7 cm, conturează un interior ceva mai restrictiv ca spațiu, dar care nu ridică probleme nici chiar persoanelor ceva mai înalte. Portbagajul pune la dispoziție un volum de încărcare de 470 litri, cu doar 35 mai mic decât în cazul lui X1.

De la volan ai mai degrabă impresia că te afli întro mașină sport și nu într-un SUV, poziția de condus fiind destul de joasă. În același registru se înscriu și scaunele opționale regăsite pe mașina de test, care oferă o susținere laterală excelentă. Bordul este ceva mai jucat decât în cazul altor modele din portofoliul constructorului bavarez, dar integrează exact aceleași dotări. Asta înseamnă că ai la dispoziție un Head Up Display generos cu afișaj color și o centrală multimedia cu ecran de până la 8.8 inchi și interfață Apple CarPlay. Publicul tânăr, care de altfel este și cel aflat în vizorul acestui model, ar putea găsi interesantă inclusiv lumina ambientală în mai multe culori. De partea cealaltă, adică în categoria lucrurilor mai puțin apreciate, intră vizibilitatea nu tocmai optimă, în special către spate, și insonorizarea perfectibilă a habitaclului.

În ceea ce privește grupul moto-propulsor, X2 se dovedește a fi foarte flexibil. Clienții au la dispoziție cinci motorizări (18i, 20i, 18d, 20d și 25d), cu puteri cuprinse între 140 și 231 CP, iar în funcție de versiunea aleasă mai pot opta pentru transmisie manuală (doar pe propulsoarele de bază) sau automată, precum și tracțiune față sau integrală (doar pe 20i, 20d și 25d). Mașina de test, în configurație xDrive25d, cu transmisie Steptronic Sport, suspensie M Sport și direcție M Sport își etala dinamismul (ca să nu zic Sportivitatea) fără nicio urmă de ezitare. Dacă mai adăugăm la acest tablou și faptul că vorbim despre cel mai “scund” reprezentant al gamei SUV, cred că X2 are toate șansele să obțină titlul de cel mai plăcut la condus model X din panoplia BMW, exceptând versiunile M. Bineînțeles, acest titlu vine însă și cu unele neajunsuri legate de confort, nu capitale, dar sesizabile. Oricum, cine nu iubește sportivitatea atât de mult poate să se orienteze către amortizoarele adaptive, concomitent cu renunțarea la jantele cu diametrul de 20 inchi. Deci, și în privința trenului de rulare, clienții au mână liberă să își comande mașina după propriile preferințe.

Legat de motorul diesel cu cilindreea de 2 litri și 231 CP, pot afirma că acesta consumă chiar puțin raportat la performanțe, media obținută fiind undeva la 6 – 6,5 litri. De asemenea, transmisia este promptă și schimbă rapoartele în general lin, însă nu are același rafinament ca aceea regăsită pe modele mai mari, gen Seria 5. După cum spuneam încă de la începutul articolului, X2 nu respectă ierarhia de gabarit în gama constructorului BMW, fiind mai mic decât X1, dar are prețuri ceva mai mari, cu aproximativ 1000 euro. Un neștiutor ca mine în ceea ce privește valoarea de piață a unui produs este înclinat să afirme că lucrurile ar trebui să stea invers, dar când vorbim despre sume de 30.000 – 50.000 euro, aceea diferență aproape că trece neobservată, iar publicul țintă al celor două mașini este atât de diferit încât nici nu cred că va remarca acest aspect. În plus, X2 este mult mai iscusit în a atrage atenția celorlalți, aspect care valorează clar mai mult decât diferența respectivă.

BMW X2 xDrive25d – date tehnice Şi preţ

Motor și transmisie – cilindree 4L / 1.995 cmc
Combustibil motorină
Putere 231 CP / 4.400 rpm
Cuplu 450 Nm /1.500 rpm
Normă de poluare/emisii Euro 6 / 139 g/km
Transmisie automată / 8 trepte
Tracțiune integrală
Dimensiuni și mase
Lxlxh 4.369 x 1.824 x 4.526 mm
Număr locuri 5
Portbagaj 470-1.355 litri
Gardă la sol 182 mm
Masă la gol 1.660 kg
Performanțe și preț
Viteză maximă 237 km/h
Sprint 0-100 km/h 6.7 s
Consum mediu 5,3 l/100 km
Preț de bază versiune 43.495 euro, cu TVA

BMW X2 xDrive25d – galerie foto

Previous post

Ford Ranger 3.2 TDCi Wildtrak - Tărâmul Rangerilor

Next post

Primul SUV electric de la Ford: Mustang Mach-E

No Comment

Leave a reply