Posts Tagged

unimog

Istoria autocamionului Dac 8.120 HAE a început înainte de anul 1989, pare bizar, dar așa este. Apariția “Frumoasei Americane”, DAC – 7.120 a dat frâu liber imaginației celor de la prototipuri pentru fabricarea unui autovehicul similar ca funcționalitate cu renumitul MB Unimog seria 1300. Text: Dr. ing. Costin Dragomir, Foto: …
Unimog

Știți deja că Unimog este unul dintre cele mai capabile vehicule din categoria sa. Fratele Zetros l-a egalat încă de la lansare. Ei bine, aflați că ambele au fost actualizate pentru 2019, iar cei de la Mercedes-Benz ne-au arătat ce pot să facă pe un poligon destinat off-road-ului. Pentru curioși, …
Unimog Pompieri

Autospecialele de pompieri nu primesc întotdeauna atenție, dar există unele care merită menționate și când nu au fost în misiune. Un orășel din sud-vestul Germaniei, Kirchzarten, o echipă de pompieri voluntari folosește o autospecială deosebită. Baza a fost un Unimog U 5023, care a fost adaptat pentru a deservi o …
mercedes-benz unimog

Pe 9 octombrie 1946, Unimog Protoype 1 finaliza primul test. Dar până să ajungă să facă spectacol ori de câte ori ieșea în teren sau pe șosele, Unimogul a trebuit să treacă o mulțime de teste, iar inginerii să rezolve multitudinea de probleme apărute în stadiul de dezvoltare. Omul din …
mercedes-benz unimog lego

Atenție pasionați de mașini și de jocuri Lego! În clipul de mai jos veți face cunoștință cu un Mercedes-Benz Unimog “fabricat” doar din piese Lego. Lucrurile stau destul de simplu: mașina are tracțiune integrală, un motor electric destul de mare și axe portale. Suspensia este și ea una specială, iar …

Unimogul este unul dintre acele vehicule care îți oferă încrederea că orice este posibil. Niciun obstacol nu-i va sta în cale unui Unimog, dar în Polonia un exemplar pregătit pentru competiții de offroad a avut parte de o coboâre puțin mai neașteptată. Pe scurt, Unimogul a venit un Hopa-mitică, acea …

A apărut noul număr al revistei 4×4 Adventure! In ediția aprilie-mai vă prezentăm în detaliu Mercedes-Benz G500 4×4², test în premieră națională cu Land Rover Discovery Sport, povestea singurului exemplar Volvo Sugga funcțional din România, expediția-record a lui Rainer Zietlow cu VW Touareg, Devolro – un pickup cu măsura XXL, …

In urma cu 60 de ani, pe 3 iunie 1951 mai exact, primul Mercedes-Benz Unimog a parasit linia de fabricatie din Gaggenau. In prezent, Mercedes-Benz Unimog a fost ales drept cel mai bun autovehicul de teren al anului pentru a opta oara consecutiv de catre cititorii revistei de specialitate “Off-Road” …