0
Shares
Pinterest

Cu peste două milioane de exemplare produse din 2007 până în prezent, Nissan Qashqai poate fi considerat unul din liderii importanti ai segmentulului crossover. Ultima generaţie Qashqai are rolul de a consolida această poziţie ocupată Nissan, odată cu începerea comercializării sale, începând din ianuarie 2014.

Noul Qashqai este cu49 mm mai lung comparativ cu actualul model, iar înălţimea şi lăţimea  au fost ajustate şi ele pentru ca maşina să dobândească o postură mai aerodinamică şi mai echilibrată.

Din punct de vedere tehnologic, noul Qashqai a făcut un pas important către a aduce utilizatorilor obişnuiţi cât mai multe din beneficiile sistemelor disponibile până nu demult zonei premium. Tehnologia SafetyShield include acum şi AutonomousEmergencyBraking, Driver AttentionSupport şi TrafficSignRecognition, alături de alte câteva sisteme electronice de asistenţă, cum ar fi Intelligent Park Assist (Asistenţă Inteligentă la Parcare).

Interiorul beneficiază de îmbunătăţiri sensibile la nivelul calităţii materialelor şi designului. Pentru a asigura o latură practică dezvoltată şi mai multă polivalenţă, noul Qashqai dispune de spaţiu mai mare pentru ocupanţi şi un volum crescut al portbagajului, dar şi de un sistem modulabil pentru podeaua acestuia.

Noul Nissan Qashqai va fi primul model bazat pe noua platformă CMF (Common Module Family) dezvoltată de Alianţa Renault-Nissan, acesta fiind disponibil ca şi până acum în varianta cu tracţiune faţă sau integrală. Deşi grosul vânzărilor se preconizează că va fi asigurat tot de versiunile 4×2, modelele echipate cu tracţiune integrală ALL-MODE 4×4-i vor asigura folosirea întregului potenţial al acestui model. Pentru acestea vor fi disponibile transmisii manuale cu şase trepte, dar şi noua cutie automată Xtronic.

Gama de propulsoare disponibile la momentul lansării constă în patru motoare: două pe benzină şi două diesel. Motorul 1.2 DIG-T 115 CP (85kW) pe benzină promite o performanţă şi o flexibilitate mai mare decât motorul aspirat  actual de 1,6 litri. Acesta emite 129g/km de COşi înregistrează o cifră a consumului de combustibil de 5,6 l/100km.

Cel mai puternic motor pe benzină va fi 1.6 DIG-T, care oferă un cuplu de 240Nm şi  150 CP. Consumul de combustibil este de 5,6 l/100 km în ciclu mixt UE, în timp ce emisiile de CO2 ating 132g/km.

La capitolul diesel există motorul  1.5 dCi 110CP (81kW) cu injecţie directă, cu emisii de CO2 de doar 99g/km. Cea de-a şasea generaţie a motorului de 1,5 litri dCi este mai omogen în funcţionare, mai economic şi mai rafinat decât motorul actual. Acesta aduce un consum de combustibil pe care producătorul îl încadrează într-o medie de doar 3,8 l/100 km.

Vârful gamei diesel îl reprezintă motorizarea 1.6 dCi 130CP (96kW). Acesta este unul dintre cele mai avansate grupuri motopropulsoare diesel din segment, având o serie de inovaţii tehnice concepute pentru a creşte eficienţa consumului şi a reduce emisiile de CO2. În versiunea cu tracţiune faţă şi transmisie manuală, motorul 1.6 dCi înregistrează emisii de CO2 de 115g/km şi o cifră a consumului în regim mixt UE de 4,4 l/100km. Versiunea Xtronic emite 119g/km şi înregistrează 4,6 l/100km, în timp ce versiunea cu tracţiune integrală şi cutie manuală realizează valori de 129g/km şi 4,9 l/100km.

Noul Qashqai a fost creat de experţii Nissan din cadrul Nissan Design Europe (Londra, Marea Britanie) şi Nissan Technical Centre Europe (Cranfield, Marea Britanie şi Barcelona, Spania), şi va fi construit în Sunderland, Marea Britanie. Deşi este un model adresat continentului european, la dezvoltarea noului Qashqai au contribuit şi echipe de designeri şi ingineri de la centrul Nissan din Atsugi, Japonia.

Previous post

Primul test cu noul Duster: echipare mai bună şi un nou motor!

Next post

Compactă şi accesibilă: staţia CB Cobra 19 DX

No Comment

Leave a reply