Off-roadul îți dă posibilitatea să vezi ce înseamnă outdoor dintr-o altă perspectivă, să ajungi în locuri care nu sunt la îndemâna oricui și să te bucuri de peisaje care impun respect. Din prima zi în care l-am întâlnit pe Tiberiu Balica și mi-a îndreptat pașii spre stand up paddle, mi-am spus că sup-ul este ca off-roadul, te ajută să vezi lumea altfel, iar dacă ești deschis, chiar înțelegi de ce trebuie să fii atent la ce te înconjoară.

Pe la sfârşitul lui martie, aflu că Răzvan Marinescu (Fit4Fun) organizează în Delta Dunării un challenge de 30 de kilometri și, cum îmi doresc să văd cât mai multe colțuri din România pe apă, am zis că acolo e de mine, deși nu mai parcursesem niciodată o asemenea distanţă. Am mai fost cu sup-ul în Deltă, dar mai aproape de Sfântu Gheorghe, iar această cursă e organizată mai în sud și are un traseu foarte incitant – de la Dunavățu de Jos la Marea Neagră. Așa că nu am mai stat pe gânduri și mi-am dat seama că trebuie să-mi îmbunătățesc condiția fizică și să ies pe apă. Cum viața îşi propune să-ți aglomereze programul chiar când stai prost cu timpul, nu am reușit să aloc prea mult acestui demers, așa că am sfârșit prin a ajunge în Deltă chiar ca cineva care stă toată ziua pe scaun la birou.

Tot drumul am fost entuziasmată la gândul că voi vâsli 30 de kilometri și voi avea timp berechet să admir peisajul. În același timp, Petre Condrat, partenerul meu de drum și deţinătorul a cinci titluri mondiale la canoe, se gândea ce ritm va avea pe sup pe o asemenea distanță. Se vede clar cine e un entuziast al apei și cine a făcut o meserie din a sta pe apă.

Ajunși la Dunavățu de Jos, Răzvan nu mă descurajează din prima că nu voi putea parcurge cei 30 de kilometri într-un timp în care barca de închidere să nu fie nevoită să stea mult peste program. Scot însă placa și devine evident: trebuia să fie mai lungă și nici maniera mea de a vâsli nu mi-ar fi permis să ajung la mare în timpul maxim prevăzut de organizatori. Așa că „provocarea“ mea s-a scurtat la 16 kilometri. M-am mutat la categoria Delta Fun – după cum sugerează şi numele, o ocazie grozavă să te uiți după păsări, cai și să admiri în linişte peisajul în timp ce vâslești ceva mai rapid ca într-o ieșire de plimbare.

Dimineața zilei de 14 mai mă găsește pe pontonul pensiunii Nena Art by Sharaiman, urmărind startul în cursa de 30 de kilometri. În afară de Petre Condrat și Răzvan Kifor, un tânăr sportiv care încearcă să-şi dea seama ce probe din competițiile de sup i s-ar potrivi, nu cunosc niciun paddler, prin urmare, nu am idee în ce ritm vor vâsli. Nicio oră mai târziu, toți cei de la Delta Fun ne îndreptăm cu barca spre startul nostru și ne intersectăm pe un canal ceva mai lat cu concurenții de la cursa de 30 de kilometri. Victor Fedul și Ivan Ulitenko sunt primii și au un ritm care mi-a amintit de ritmul pe care l-am văzut în 2018, pe Sena, la paddlerii din circuitul mondial de sup. După tradiționalele urale de încurajare ne-am continuat drumul – ei mai aveau vreo 25 de kilometri până la mare, noi abia ajungeam la startul cursei de 16 kilometri.

Cum în Deltă birdwatchingul începe dis-de-dimineaţă, până la start văzusem berze, prigorii, cuci, rațe mari și cormorani, dar mă intersectasem şi cu vacile care trăiesc libere în zonele de pășunat dintre canale.

Ajunși la start, ne recuperăm plăcile, ne lăsăm bagajele (haine de schimb), ca să fie transportate la finiș, și începem să vâslim spre grindul Perișor. E ușor să te pierzi pe canale, dar traseul e foarte bine marcat, indicând fiecare schimbare de direcție, în plus, cele două categorii au câte o barcă de deschidere și una de închidere. Am uitat că particip totuși la o cursă din clipa în care am băgat pagaia în apă – am vrut tare mult să savurez fiecare porțiune, și doar îndemnurile că nu ne încadrăm în timp îmi mai aminteau că mă aflu totuşi la o competiţie sportivă. E ușor să uiți unde ești când îţi captează privirea caii sălbatici, cu mânjii lor veniți pe lume cu doar câteva zile în urmă, și totul este inundat de verdele proaspăt de mai. Aş fi vrut să întâlnesc pescărașul albastru (Ivan pescar, cum îi spun localnicii), dar n-a fost să fie. În schimb, n-au lipsit doi pelicani în zbor, mulți călifari roşii pe un grind, cormoranii, vrăbiile, stârcii, cucii și, din nou, prigoriile.

După ce am cotit la stânga către Perișor, canalul a devenit mai strâmt, sălciile aproape că-și uneau coroanele deasupra apei, m-am oprit din vâslit, am așteptat să avanseze paddlerii din fața mea, cei din spate erau prea departe, şi, până să apară bărcile cu turiști, a fost liniște. Am văzut peștișori, broaște, șerpi și m-am bucurat că am ales să fac această activitate outdoor.

Ce nu mi-a plăcut însă pe acest canal a fost viteza total neadecvată a bărcilor care transportau turiști. Este greu de înţeles cum unii barcagii nu conştientizează că valuri mai mari înseamnă o eroziune mai puternică și distrugerea canalului. Păsările cuibăresc în maluri, turiştii vin în Deltă să admire vegetația și fauna, nu să meargă cu viteză (sau cel puțin așa ar fi normal).

Aproape de capătul canalului, nu departe de digul ce separă Dunărea de Marea Neagră, am văzut și primii nuferi galbeni de anul acesta.

Ajuns la mare după atâția kilometri de vâslit, ești răsplătit cu o plajă sălbatică și cu acel vibe de prospeţime pe care ți-l dă marea când o întâlnești în locurile mai puţin dezvoltate turistic.

Au urmat minute bune de stat cu picioarele în mare, poveşti, dormit pe plajă, bronzat în soarele amiezii, în așteptarea bărcii de retur, și admirat oameni care iubesc apa. M-am bucurat că i-am cunoscut la acest event pe Ingrid și Călin, doi oameni care par că sunt însuflețiți de natură, că am văzut cum Răzvan încearcă să formeze o pepinieră de viitori paddleri care, peste ani, să reprezinte România la Campionatul Mondial și Jocurile Olimpice (stand up paddle-ul este pe lista de sporturi ce urmează a fi incluse). I-am întâlnit pe Victor, un salvamar, cum numai la ocean îţi e dat să vezi, un om care stă pe apă de plăcere, nu e doar un job, și își folosește la maximum abilitățile dobândite de-a lungul anilor, şi pe Ivan, fugit din calea războiului din Ucraina, care şi-a găsit un loc în care să se bucure de apă și să dovedească că nu degeaba vâslește de mai bine de 4 ani.

Q & A cu Victor Fedul

De unde a început nebunia cu apa?

Totul pornește din copilărie, părinții mei au fost navigatori. Am crescut pe Dunăre și canoe am făcut de la 12 ani, însă nu am avut prea multe șanse, pentru că a trebuit să mă opresc și să merg să muncesc.

Cum ai descoperit stand up paddle-ul?

În 2009, când noi, salvamarii, am adus primele plăci de stand up paddle pe plajă, în Mamaia. Venind din canoe către placă, a devenit imediat pasiune, fac asta din pură plăcere.

În 2021 ai participat la evenimentul de Campionat Mondial organizat pe lacul Balaton din Ungaria și ai făcut față celui mai înalt nivel de sup din lume. Cum a fost?

Am fost cooptat de către Federația Română de Kaiac-Canoe să merg la Balaton. Nu prea eram antrenat, însă am vâslit în probele de long distance, sprint și technical race. Pentru mine a fost o experiență foarte plăcută, știu ce urmează la ediția din acest an și mă gândesc să fac foarte bine proba lungă și sper la un rezultat bun la sprint. – 2022 ICF Stand Up Paddling (SUP) World Championship 7-11 septembrie, Gdynia, Polonia.

Top 5 Delta SUP Challenge – 30 km

1. Victor Fedul
2. Ivan Ulitenko (Ucraina)
3. Gabriel Culea
4. Petre Condrat
5. Răzvan Kifor

Paddle on & păstrați apele curate!