Finalul de an aduce vești bune din partea Jeep. Conform unui ultim raport, viitoarea generație a lui Wrangler va debuta în 2017 alături de o transmisie automată cu opt rapoarte, semnată de specialiștii de la ZF.
Așa cum probabil ați intuit, vorbim despre aceeași transmisie întâlnită pe Ram 1500, Dodge Durango și Jeep Grand Cherokee. Astfel, noua cutie vine să înlocuiască transmisia învechită cu cinci rapoarte, regăsită pe actuala generație.
Conform raportului, noua transmisie promite performanțe îmbunătățite, dar și un consum redus cu 9 procente. Din păcate, cutia cu 8 rapoarte nu poate fi implementată pe actualul Wrangler. În ceea ce privește viitoarea generație a off-roader-ului american, aceasta va avea o structură nouă, va utiliza o caroserie din aluminiu și va fi produsă în cadrul uzinei din Toledo.

No Comment