Home»Noutati»Accesorii»Soluţii flexibile în CB: President Randy II

Soluţii flexibile în CB: President Randy II

0
Shares
Pinterest Google+

Staţia portabilă nu este o realizare de ultim moment, iar avantajele ei sunt deja cunoscute printre utilizatorii de echipamente CB. Pentru că a fost realizată special pentru cei ce o folosesc ocazional, President a dezvoltat de curând o variantă ce va înlătura o parte din problemele de utilizare şi montaj ale unui astfel de echipament. Este vorba de Randy II, o staţie ce perimite prin intermediul unui adaptor, conectarea facilă la priza de alimentare a maşinii şi la o antenă externă.

Staţia are dimensiuni foarte reduse şi vine echipată cu un acumulator detaşabil, încărcător şi antenă proprie, de asemena detaşabilă. După ce am folosit-o intensiv atât în mod portabil cât şi mobil (montată pe maşină), am găsit pentru Rany II o gamă largă de domenii în care îşi poate găsi utilitate, cum ar fi în autoturism, camion, pe motocicletă sau în cazul deplasărilor în teren cu un grup de ATV-uri sau maşini de off-road. Trebuie spus de la început că în mod portabil, staţia are performanţe limitate, iar acest lucru se datorează unei antene scurte ce a trebuit să realizeze un compromis între dimensiuni şi acoperirea pe care trebuie să o realizeze şi care variază de regulă în funcţie de relief, între câteva sute de metri şi câţiva kilometri. Aşa cum am putut observa de-a lungul acestui test, cele mai slabe rezultate se obţin dacă este folosită cu antena proprie în maşină, unde ecranarea este foarte mare.

President a rezolvat această problemă print-un sistem ingenios, care presupune înlocuirea aumulatorului cu un kit de conectare externă la priza de brichetă şi la o antenă externă, ce poate fi montată în exterior. Montată astfel, staţia are performanţe comparabile cu ale oricărei alte staţii mobile, ce permite în funcţie de calitatea antenei şi al reglajului acesteia, legături undeva spre 10 km distanţă în zone extraurbane. President Randy se aude suficient de tare pentru a se descurca în condiţiile mai sus enumerate, dar este înzestrată şi cu conectori externi pentru microfon şi difuzor, inclusiv pentru sisteme hands-free ce pot fi folosite în diverse tipuri de activităţi. Displayul este mic, dar oferă informaţii complete, precum canalul, frecvenţa, nivelul bateriei şi S-metrul. Squelch-ul este manual în şase trepte şi există funcţia Monitor pentru a rezolva situaţiile în care semnalul recepţionat este fluctuant sau foarte slab. Deşi este ceva mai dificil de folosit ca în cazul unui reglaj clasic, squelch-ul în trepte s-a dovedit suficient de restrictiv cu smenalele parazite astfel încât nu am simţit de prea multe ori nevoia de a-l ajusta. Printre avantajele pe care le oferă Randy comparativ cu celelate staţii portabile de pe piaţă se numără construcţia solidă şi rezistentă la intemperii, acumulatorul propriu ce oferă o autonomie superioară bateriilor, dar şi funcţii precum Roger Beep sau prezenţa unui filtru ANL.

Având integrate toate funcţiile de bază necesare comunicaţiei în CB într-un pachet compact şi uşor de adaptat în orice situaţie, President Randy II este una dintre soluţiile cele mai la îndemână atunci când este nevoie de flexibilitate. Dimensiunile reduse şi performanţele bune sunt alte două calităţi ce vin la pachet cu un produs din ultima generaţie de modele President.

Am testat: staţie CB President Randy II

Preţ mediu de vânzare (incl. TVA): 630 lei

Text, foto: Răzvan Loghin

Specificaţii tehnice:

Canale : 40
Modulaţie : AM / FM
Benzile de frecvență : de la 26.965 la 27.405 MHz MHz
Impedanță antenă : 50 ohmi
Sursa de alimentare : 13.2 V
Dimensiuni H x W x D (în mm) : 120 x 54 x 35
Greutate : 0.32 kg (cu accesorii)
Accesorii livrate : Adaptor cu conector de antenă CB și priza de brichetă
Emiţător
Putere emisie : 1 ~ 3 W AM / 1 ~ 4 C FM
Interferențe : inferior 4 NW (- 54 dBm)
Răspuns audio : 300 Hz la 2.5 kHz
Emis de putere în adj. canal : inferioară la 20 μW
Sensibilitate microfon : 7 mV
Consum : 1,8 A (cu modulație)
– Receptor
Sensibilitate la 20 dB : 0,5 mV -113 dBm (AM)
0,3 mV -116 dBm (FM)
Frecventa de raspuns : 300 Hz la 2.5 kHz
Selectivitatea : 60 dB
Putere audio : 1 W
Sensibilitate squelch : Mini 0.2 mV – 120 dBm
Maxi 1 mV – 47 dBm
Previous post

Pe munte cu G Class. Drive-test cu Mercedes-Benz G350 BlueTEC

Next post

Mio MiVue 358, martorul de la bord

No Comment

Leave a reply