Salonul Auto de la Paris nu reprezintă doar un motiv de bucurie pentru pasionații de mașini de stradă, ci și pentru cei care iubesc off-roadul. Jeep, unul dintre producătorii care și-a dedicat cariera lansării acestor tipuri de modele va fi și el prezent la Paris.
Conform oficialilor producătorului american, în cadrul Salonului Auto de la Paris vom face cunoștință cu versiunea Trailhawk, Summit și SRT. Tot la Paris, fanii Jeep vor vedea noul Renegade Desert Hawk și Jeep Cherokee Night Eagle II, două ediții speciale cu și mai multe accesorii de off-road.
Pentru fanii hardcore ai mărcii, Jeep a pregătit versiunea MoparONE pentru Wrangler Rubicon și Renegade. La final, iubitorii mărcii se vor delecta cu un Renegade echipat cu motorul de 1,6 litri MultiJet II cuplat la noua cutie DDCT. Cu detalii finale despre premierele de la Paris vom reveni după debutul oficial.

No Comment