0
Shares
Pinterest

Chiar dacă nu ne dăm noi în vânt după modelele electrice, ipoteza asta de design ne-a trezit puțin interesul. Elon Musk a anunțat acum câteva zile că Tesla Motors va dezvolta un SUV compact, un pick-up, o utilitară și un minibus.

Nu știm cum se face, dar prima ipoteză de design apărută a fost cea cu pick-upul. Conform informațiilor, pick-upul va folosi platforma lui Model X, primul SUV al companiei de peste Ocean.

În aceste condiții, artistul grafic care și-a imaginat viitorul pick-up a mizat pe o zonă frotală asemănătoare cu cea a SUV-ului din care derivă. De asemenea, vedem o cabină dublă și o benă care ar putea transporta până la o tonă. Asta în cazul în care Musk nu are alte idei.

Cu o versiune de serie pentru pick-upul Tesla nu ar trebui să ne întâlnim decât peste vreo 2 – 3 ani, așa că până atunci multe lucruri se pot modifica.

Via | TopSpeed

Previous post

Mercedes-Benz România și Cercetașii României, de șapte ani împreună

Next post

Carmen Poenaru, prima romanca participanta in ”Mondialul de Rally-Raid”

No Comment

Leave a reply