Bentley Bentayga a fost expus cu mare fast în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Modelul este descris drept cel mai rapid, cel mai puternic și cel mai luxos SUV din câte au existat.
Din punct de vedere estetic, Bentley Bentayga reprezintă o evoluție natuală a conceptului EXP 9F, în timp ce partea frontală este împrumutată de pe Continental GT. Tot la exterior vedem pasaje ale roților extrem de mari, bare de amarare pe plafon și jante de mari dimensiuni.
La interior, Bentley Bentayga păstrează liniile cu care ne-am obișnuit, iar elementele din habitaclu sunt dintre cele mai bune. Scaunele față pot fi reglate pe 22 de direcții, în timp ce scaunele spate (individual, opționale) vin cu încălzire, ventilație și masaj.
Tot la interior, clienții se vor bucura de un sistem de infotainment de top, în timp ce pasagerii din spate se bucură și ei de două tablete de mari dimensiuni, toate făcând parte din Bentley Entertainment.
Sub capotă, Bentley Bentayga se laudă cu un motor W12 de 6,0 litri care produce 608 cai putere și 900 Nm. Cu ajutorul unei cutii de viteze automate cu opt rapoarte, accelerația 0 – 100 km/h are loc în aproximativ 4 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 301 km/h.

1 Comment
[…] pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, Bentley anunță o versiune ceva mai brutală și mai performantă a lui Bentayga. Fotografii spion deja au surprins un astfel de prototip, iar […]