Home»Noutati»Diverse»Vizibilitate fără unghiuri moarte la noul Sorento

Vizibilitate fără unghiuri moarte la noul Sorento

1
Shares
Pinterest Google+

Kia a dezvăluit detalii despre tehnologia de ultimă generație Blind-Spot View Monitor (BVM), inclusă în dotările noului Kia Sorento. Această ‘a doua pereche de ochi’ pentru șoferi este proiectată pentru a îmbunătăți siguranța ocupanților noului Sorento și a celorlalți participanți la trafic prin eliminarea unghiului mort din oglinzile laterale ale șoferului.

Sorento este primul automobil Kia din Europa care oferă această tehnologie avansată de asistență a șoferului, parte a gamei extinse de funcții oferite de noul panou de bord de 12.3 inch, ’Supervision’ complet digital. Sistemul BVM îmbunătățește vizibilitatea șoferului în ambele părți ale automobilului și este conectat cu sistemul de semnalizare al automobilului.

Acesta afișează imagini video de înaltă rezoluție în partea stângă sau partea dreaptă a panoului de bord TFT-LCD dacă șoferul semnalizează schimbarea benzii de circulație și un alt automobil este “ ascuns” în unghiul mort. Imaginile cu automobilul aflat în punctul mort  sunt afișate fie în locul vitezometrului, fie al turometrului (sau în locul ceasului de bord al sistemului hybrid al modelelor Sorento Hybrid), în timp ce afișează în continuare șoferului viteza curentă a automobilului. Informațiile sunt oferite de camerele video de înaltă rezoluție, amplasate discret în carcasele oglinzilor laterale. Camerele oferă un unghi de vizualizare mai larg decât oglinzile retrovizoare, pentru a permite șoferilor să aibă o vedere clară asupra celuilalt automobil.

Tehnologia BVM Kia este oferită clienților europeni ai lui Sorento ca parte a pachetului ce include sistemul de vizualizare 360° (Surround View Monitor) și sistemul de asistență la evitarea coliziunii în momentul parcării (PCA – Parking Collision-Avoidance Assist) – care permite efectuarea cu ușurință și în condiții de siguranță a manevrelor de parcare a automobilului la viteze mici, dar și sistemul audio Bose Performance Series. Acest pachet de tehnologii este disponibil pe automobilele comercializate în Europa și echipate cu funcția de asistență a evitării coliziunii cu automobilele aflate în unghiul mort (BCA – Blind-Spot Collision-Avoidance Assist) oferit de Kia. BCA ajută șoferii să evite coliziunile cu automobilele aflate în unghiul mort și intervine în momentul detectării unei coliziuni iminente.

Un panou de bord complet digital

Panoul de bord digital ‘Supervision’ este proiectat să ofere șoferilor informații cât mai clare posibil. Cu un display de înaltă definiție de 1920×720 pixeli, panoul de bord digital înlocuiește vitezometrul și turometrul convenționale cu un display unitar care include ceasuri digitale pentru afișarea vitezei și turației motorului.

Zona multifuncțională aflată între ceasurile digitale afișează instrucțiunile sistemului de navigație, informațiile audio și alte informații necesare călătoriei, dar și alerte privind starea automobilului și notificări de tip pop-up care oferă informații despre numeroasele tehnologii active de siguranță și de asistență pentru șofer.

Previous post

Coronavirus: vom putea să plecăm cu mașina după 15 mai din oraș spre mare sau munte?

Next post

Fiat Campagnola, micul vehicul militar al italienilor

No Comment

Leave a reply