Home»Noutati»Diverse»VIDEO: Suzuki Jimny la testul elanului – la mustață

VIDEO: Suzuki Jimny la testul elanului – la mustață

0
Shares
Pinterest Google+

După dezamăgirea de la EuroNCAP din septembrie 2018, când Jimny a obținut trei din cinci stele de siguranță, modelul nipon a avut un nou rezultat care nu o să le dea șoferilor prea multă încredere.

De data aceasta, vorbim despre testul elanului, o probă de siguranță dezvoltată de publicațiile auto din Suedia, dar aplicată cu succes de omologii lor din multe alte țări. Spaniolii de la Km77 se concentrează în mod deosebit pe această probă, iar rezultatele nu au fost tocmai îmbucurătoare pentru noua generație a lui Suzuki Jimny.

Testul se derulează pe o suprafață plană, acoperită cu asfalt și cu anvelopele umflate la presiunea recomandată de constructor. La viteza de 77 km/h, șoferul va vira brusc la stânga și apoi la dreapta pentru a evita un set de conuri de cauciuc. Acestea simulează un elan, de unde și numele acestei probe.

Spaniolii au spus că direcția a fost lentă în reacție și că aderența slabă a pneurilor de fabrică nu a ajutat foarte mult. La 76 km/h, cu un kilometru pe oră mai puțin față de necesar, Jimny a picat. Același rezultat a fost obținut și la 71 km/h.

Manevra elanului a fost realizată cu succes la 68 km/h, dar și atunci a fost necesară intervenția sistemelor electronice de siguranță. Vă reamitim că acest test a fost derulat în condiții optime de aderență și de vizibilitate.

În condiții reale, lucrurile ar putea să nu iasă la fel de bine, ca să nu aducem în discuție ce s-ar întâmpla în cazul echipării unui asemenea model cu anvelope de teren și utilizarea variantei care nu este echipată cu ESP.

Vă lăsăm să trageți singuri concluziile urmărind testul elanului realizat de ibericii de la Km77.com.

Previous post

Salonul Auto București & Accesorii 2019: urmează ediția 26

Next post

Mazda CX-30: primele imagini și informații oficiale

No Comment

Leave a reply