Home»Noutati»Diverse»Taxa auto a fost amânată pe termen nedeterminat: iată motivele

Taxa auto a fost amânată pe termen nedeterminat: iată motivele

0
Shares
Pinterest Google+

Noua taxă auto, anunțată încă din 2018, a fost amânată pe termen nedeterminat.

Actualul Ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că grupul responsabil cu pregătirea unei noi formule de calcul a taxei auto nu a reușit să găsească o soluție astfel încât noua taxă să nu poată fi atacată în justiție.

Această motivație era importantă pentru Guvern, deoarece toate celelalte formulele anterioare ale taxei auto, a timbrului de mediu și a oricărui alt bir introdus după 1 ianuarie 2007 cu scopul de a taxa cetățenii care înmatriculau automobile noi sau rulate au fost atacate, la un moment dat, în justiție, iar statul a pierdut în repetate rânduri. Existau chiar și avocați specializați în această direcție, iar Guvernul a decis în 2017 să elimine taxa auto.

Contrar previziunilor făcute de unii specialiști, piața auto din România s-a reglat. Practic, a fost un val de înmatriculări și de reînmatriculări de vehicule rulate, dar această tendință s-a temperat pe măsură ce au trecut lunile. Mai precis, cei care aveau un vehicul rulat înmatriculat în alt stat sau o mașină pentru care ar fi fost necesară plata taxei auto au profitat de ocazie de îndată ce aceasta a fost disponibilă.

Ulterior, toți cei care aveau de gând să cumpere o mașină rulată au făcut achiziția în limita bugetului disponibil, iar vânzările de mașini noi au cunoscut și ele o creștere. Ca idee, în luna februarie a anului 2019, au scăzut înmatriculările de mașini rulate în România cu 7.6 procente în raport cu aceeași lună a anului trecut.

Cele mai sumbre previziuni ale analiștilor anunțau o cădere totală a vânzărilor de mașini noi pe fondul unui flux imposibil de controlat de importuri de autovehicule rulate și cu o vârstă înaintată.

Deși parcul auto din România este destul de îmbătrânit, piața auto lăsată liberă a început încet, dar sigur, să se regleze după preferințele consumatorilor. Există în prezent aproximativ 1,3 milioane de autovehicule mai vechi de 20 de ani în România și este evident că nu toate sunt într-o stare care să le facă demne de statutul de vehicul atestat istoric.

Cu timpul, mașinile cu o uzură ieșită din comun și chiar și cele cu o vârstă înaintată vor ieși din circulație. Acestea vor fi ”triate” prin Inspecția Tehnică Periodică, care a primit reguli noi în 2018 și este anuală pentru vehiculele care sunt mai vechi de 12 ani. În plus, vehiculele care nu au ITP valabil ajung să aibă înmatricularea suspendată, iar aceasta poate fi din nou realitate abia după ce este trecută o nouă Inspecție Tehnică Periodică.

Pe lângă asta, vehiculele cu motoare de cilindree ridicată sunt făcute din ce în ce mai puțin atractive prin impozitul ridicat pe care îl prezintă, precum și printr-un tarif considerabil al poliței RCA. Mai mult decât atât, proprietarii de SUV-uri care sperau la o reducere a impozitului prin transformarea acestora în vehicule utilitare din autoturisme au o portiță închisă din partea RAR, care nu recunoaște conversiile realizate după anul 2012. Tocmai din acest motiv, multe vehicule vechi cu motoare de cilindree mare au fost radiate din circulație.

Foto:Filip Filkovic Philatz

Previous post

Kia Ceed Crossover - prima schiță oficială

Next post

RAR a lansat o aplicație gratuită de verificare a istoricului unei mașini

No Comment

Leave a reply