Home»Noutati»SEAT caută un nume pentru următorul său SUV – poți propune și tu unul

SEAT caută un nume pentru următorul său SUV – poți propune și tu unul

0
Shares
Pinterest Google+

SEAT este în căutarea unui nume pentru viitorul său SUV, iar compania iberică a cerut ajutorul publicului.

Lista de propuneri a fost deschisă la începutul acestei luni, iar data de 22 este ultima zi în care puteți sugera numele viitorului crossover din Martorell. Campania se numește #SEATseekingName și poate fi accesată inclusiv din România.

Tot ce trebuie să faci pentru a denumi viitorul SEAT cu trei rânduri de scaune este să intri pe site-ul dedicat și să propui un nume care începe cu litera “A”. Aceasta din urmă este singura regulă, pe lângă restricții care nu sunt menționate, dar care sunt logice: nu are sens să propui un nume cu tentă obscenă sau care să fie jignitor.

Este destul de simplu să te gândești la un nume care începe cu A pentru un SUV, dacă ne întrebați pe noi, dar vă oferi și o sugestie: gândiți-vă la un oraș din Spania care începe cu această literă, sau chiar o regiune.

Arona este botezat folosind această rețetă, iar Ateca este numele unei localități din Spania. Poate că dimensiunile mari ale viitorului model, despre care știm că va fi puțin mai generos decât Skoda Kodiaq, vor fi suficiente pentru a justifica numele Andalucia/Andalusia. Aceasta din urmă este o comunitate autonomă din Sudul Spaniei și s-ar potrivi pentru un crossover cu șapte locuri.

După o selecție internă, variantele care ajung în finală vor fi anunțate la Salonul Auto de la Frankfurt, un eveniment programat în această toamnă. Propunerile vor aștepta apoi voturile publicului în perioada 12-25 Septembrie 2017.

Câștigătorul va fi anunțat în data de 15 Octombrie 2017. Din moment ce ziua publicării acestei știri este ultima în care puteți sugera un nume, vă sugerăm să vă grabiți.

Previous post

Jaguar E-Pace devine următorul SUV al mărcii, debutează în 2018

Next post

Concursul de Eleganță de la Sinaia - un eveniment pe care să nu-l ratezi în acest weekend

1 Comment

  1. […] modelului ar fi trebuit să fie ales din patru variante posibile, printre care era și Tarraco, iar fanii mărcii au fost invitați să-l aleagă pe […]

Leave a reply