Sâmbătă, 19 august, în Vama Veche, la Plaja Expirat, se va desfășura cea de-a X-a ediție a SunRace Open, evenimentul de stand up paddle care reunește la Marea Neagră profesioniști, amatori și juniori. Printre participanții de anul acesta se numără și câțiva dintre românii care au concurat în ultimii ani la Campionatul Mondial de Stand Up Paddle – ICF.
Organizat de SupAcademy, SunRace Open este evenimentul care încă de la prima ediție popularizează componenta de surf a stand up paddle-ului și reușește să pună în practică formatele de curse din calendarul Association of Paddlesurf Professionals (APP).
Pentru cea de a X-a ediție s-a pregătit o zi cât un festival de SUP, care cuprinde: o cursă long-distance (în funcție de vânt aceasta va avea maximum 6 km pentru Pro și 2 km pentru Amatori), o cursă tehnică, expoziție de echipament, atmosferă întreținută peste zi de DJ Vlad Dobrescu și DJ Paul și afterparty Alt Om. Rowmania va aduce partea de tradiție, când vine vorba de relația oamenilor cu apa, iar un ingredient aparte vor fi sup-urile din Delta Dunării. Teofil Androne va expune lucrările create pe plăci de surf, după ce a realizat trofeele pentru cele șase categorii de concurs, iar amatorii vor putea beneficia de îndrumări din partea paddlerilor cu experiență.
SunRace Open powered by George, primul banking inteligent, este o întâlnire a comunității de stand up paddle din România, care crește de la an la an. „Cum SUP-ul este sportul nautic cu cea mai mare creștere la nivel european și este pe punctul de a deveni sport olimpic, ne bucurăm că prin evenimentul SunRace Open promovăm această disciplină de mai bine de zece ani. SUP-ul este foarte versatil și se poate practica pe mare, ocean, lac, râu, iar la Marea Neagră sunt condiții de sup surf. Ne dorim ca pe 19 august Plaja Expirat din Vama Veche să devină locul unde se reunesc cât mai mulți dintre practicanții de stand up paddle din România“, a declarat Tiberiu Balica, fondator SupAcademy.

Concurenții la Categoria Pro oferă mereu spectacol, aceștia folosind și plăci din categoria racing, iar Victor Fedul este paddlerul cu cele mai multe trofee SunRace Open. A trecut de la canoe la sup în 2009, a concurat deja la două ediții ale Campionatului Mondial de SUP – ICF și, fiind salvamar, este un fin cunoscător al condițiilor de la Marea Neagră.
Petre Condrat are cinci titluri mondiale la canoe, participant și el la o ediție a Campionatului Mondial de SUP – ICF și unul dintre promotorii componentei de sprint a stand up paddle-ului pe lacuri și râuri – multe dintre probe sunt asemănătoare cu cele din canoe.
Te poți înscrie aici: https://www.supacademy.ro/sunrace/#contact_box
Program SunRace Open
Sâmbătă, 19 august 2023
11:00 – preluarea numerelor de concurs și ultimele înscrieri
13:00 – 14:00* – Cursa Tehnică, rezervată paddlerilor cu experiență
(*în funcție de intensitatea vântului)
15:00 – Cursa Long Distance, Pro, Juniori, Amatori
17:00 – Festivitatea de premiere
Curiozități despre SUP și deplasatul în picioare pe apă:
Robby Naish, unul dintre pionierii stand up paddle-ului, spune: „statul în picioare pe apă are ceva magic“!
Deși oamenii se deplasează de secole în picioare pe apă, doar din anii ‘80 SUP-ul a început să ia amploare, iar în ultimii zece ani cunoaștere o adevărată explozie la nivel global.
În Polinezia, oamenii se deplasează între insule stând în picioare pe apă, iar în anii ‘40 câțiva instructori de surf din Hawaii au luat pagăi și s-au ridicat în picioare pe plăcile de surf pentru a-și observa mai bine elevii. Astfel s-a născut sportul pe care azi îl numim stand up paddle, pe scurt SUP.În Delta Dunării mulți dintre pescarii care foloseau sau folosesc bărcile tradiționale mai vâslesc și în picioare.
În zona montană a României, de exemplu pe râul Bistrița, lemnele erau trimise către câmpie legate în plută, iar pentru a putea cârmi plutașii stăteau în picioare.

No Comment