Anul acesta am revenit în mica comună din Munții Poiana Ruscă, loc pe care l-am descoperit la umanitara din 2014 și unde am mai urcat de câteva ori, tot în decembrie. Nu am mai fost la o umanitară aici din 2018 și, de când prietenii de la OffRoad Club Sibiu și Rotary Club Sibiu au dat startul organizării Umanitarei Adrian Sîrbu – Crăciun pe fiecare uliță, știam că va fi un weekend răscolitor. Pe de o parte, erau amintirile umanitarelor la care a participat și Adi, iar pe de alta, pentru cei care mai fuseserăm la Bătrâna, însemna revederea cu localnicii care au mai rămas în sat. Iar pentru cei care urcau prima dată însemna contactul cu o realitate grea, dintr-un loc foarte frumos, care își ține oamenii demni.

Cu ajutorul celor de la Boromir – Moara Cibin, am avut un start bun când vine vorba de produse de bază pe care să le distribuim în această comunitate, care uneori rămâne izolată pe timp de iarnă. Iar cu ajutorul donațiilor de la Viadan, Asociația Universalia 2020, de la cei care au urcat și al unor prieteni, am reușit să achiziționăm destul de multe produse pentru a le face oamenilor iarna puțin mai ușoară.

Este vineri, 12 decembrie, și ne reunim în Sibiu pentru ultimele cumpărături. Veniți din București, Brașov și Sibiu, facem cunoștință cu cei care ne vor însoți prima dată, ne bucurăm că reușim să ne revedem și să petrecem împreună un weekend în care să simțim că într-adevăr vine Crăciunul.

Ciprian ajunge cu grânele și deja știm că vom avea o zi de sâmbătă în care va fi nevoie de mult spor.

Pornim din Sibiu către Bătrâna, stabilim unde ne vom întâlni cu Laura. Ea vine din Cluj cu o mașină plină de cadouri pentru copii, pregătite de un grup de prietene.

Ajungem în Dobra și curând părăsim asfaltul. E noapte, dar ne bucurăm că am reușit să ne strângem și să urcăm împreună cei aproximativ 20 de kilometri până la căminul cultural. În timp ce urcăm, ne amintim cum a fost în 2018, când am plecat din Bătrâna pe o zăpadă de 60 de centimetri.

Odată ajunși sus, pare că vrem să ne mutăm cu toții în acel sat, judecând după numărul de mașini și furnicarul de oameni care-și face apariția. Ne întâmpină Ciprian Pascotesc, noul primar din Bătrâna, și mă bucur că prima impresie avea să se confirme și în zilele următoare: chiar își dorește și încearcă să facă cât poate de mult pentru mica comună din Ținutul Pădurenilor.

Ne bucurăm să găsim focul arzând în godin și începem să descărcăm mașinile în timp ce localnicii, care stau lângă căminul cultural și ne cunosc, vin să ne dea o mână de ajutor și să ne întrebe ce mai facem.

În timp ce unii se apucă să pregătească cina, alții se ocupă de sacii cu produse pe care-i vom distribui a doua zi. Încercăm să ne lămurim cum e mai bine să facem planul pentru ziua de sâmbătă, mai ales că de data aceasta au venit cu noi și patru medici.

Aflăm între timp care dintre săteni au coborât în Dobra pentru că starea de sănătate nu le permite să se mai descurce peste iarnă sus și decidem să le facem o vizită duminică, când vom coborî. Mi se spune că doamna Nica, de la care am cumpărat în urmă cu zece ani un scaun foarte vechi, nu mai este printre noi. Mă bucur să aflu că familia care locuiește pe un drum de coamă către satele Fața Roșie și Piatra este totuși bine, și am sentimentul că mergem în vizită la niște mătuși și uncheși.

Domnul Radu, fostul primar și învățător și cel care ne-a ajutat să cunoaștem locurile când am ajuns aici, la prima umanitară, vine să ne salute și ne bucurăm să-l revedem. Parcă nici n-au trecut șapte ani.

Așa cum este „normal“, ne împărțim spațiile de dormit pe jos din căminul cultural și primărie și mergem la culcare – urmează o zi plină.

Ținutul Pădurenilor ne răsplătește a doua zi dimineață cu priveliști liniștitoare și un sat împodobit de chiciură, iar în zare, norii din vale. Pare că suntem deasupra timpului, că acesta a stat în loc. Timpul are sens doar sub nori, în vale, acolo sus domnește un aer arhaic care te liniștește și te intrigă în același timp, pentru că vrei să ajuți, dar fără să deranjezi.

După micul dejun, ne organizăm în șase mașini, inclusiv un pick-up Maxus T60, care s-a dovedit foarte practic la transportul și distribuirea grânelor, și pornim din Bătrâna către Fața Roșie, Răchițaua și Piatra.

Prima oprire și nu ne mai dăm duși din curtea doamnei căreia îi e tare drag să povestească despre locurile acelea și obiceiuri. Cât timp medicii discută cu ea, stăm în curte la soare și admirăm peisajul, când, surpriză, pe ușa casei acoperită cu șindrilă, apar două pădurence. Doamna nu rezistă și le convertește pe două dintre participantele la umanitară. Un port superb, care îți arată cât de grele sunt iernile acolo dacă mânecile iilor au atât de multe cusături. Îmi amintesc că o săteancă mi-a spus când am mai fost acolo că îi lua o iarnă să lucreze o mânecă.

Ne continuăm drumul și ajungem în gospodăria de pe culme. Domnul care locuiește acolo a stat cu noi de povești încă din primul an. Ne repetă că ei sunt bine și că mai bine mai vorbesc cu noi decât să deranjeze medicii, însă în cele din urmă se lasă consultați. Noi le admirăm gospodăria care odată avea de toate, chiar și stupi. În ei parcă mi-am revăzut bunicii și cu greu mi-am stăpânit lacrimile.

Domnul mă întreabă cum mai e viața la București, eu îi răspund că nu neapărat frumoasă. El adaugă: „Păi, acolo aveți de toate“. Îi răspund că „sunt de toate, dar e foarte aglomerat și obositor“. Ce a urmat m-a făcut să nu-mi mai pot stăpâni lacrimile. „E bine la oraș, dar să ai și la țară“.  Exact asta gândesc și eu, dar aceste vorbe, rostite de un pădurean de 80 de ani, care duce o bătrânețe cu multă muncă, te pun pe gânduri.

Aș fi zăbovit mult și bine în această gospodărie să aflu mai multe despre cum erau locurile de pe-acolo, însă a trebuit să ne luăm rămas-bun. Sper din tot sufletul să-i mai pot reîntâlni.

La următoarea casă, un ciobănesc superb, de tablou, devine numaidecât atracția tuturor – uităm și să-i salutăm stăpâna. O doamnă extraordinară care ne arată ce a cusut, pe lângă ștergarele pe care le avea atârnate la vedere în casă, și care se bucură atât de mult să vadă că i s-a umplut curtea, încât am fi stat la povești până la venirea serii. Bine că nu toți am fost absorbiți de poveștile ei, și după ce am descărcat ce aveam de lăsat, Mircea s-a apucat de spart lemne. Nu aveam prea mult timp de stat și am pornit mai departe cu gândul să revenim la vară.

Gospodăria din pădurice abia se zărea, plafonul de nori coborând destul de mult și părea că nu e nimeni acasă. Iese însă doamna bucuroasă că a venit cineva la ei și ne dăm seama cât de prețioasă este prezența medicilor la această umanitară. Dânsa nu mai fusese văzută de niciun medic, de când își născuse fetița, care acum avea opt ani.

Copiii erau jos la școală și urmau să urce în weekendul următor și ne-am bucurat să aflăm că în continuare fac și sport. În 2018, tatăl ne-a prezentat medaliile obținute la volei.

Ne continuăm drumul și primim o lecție. Dacă majoritatea românilor care trăiesc în orașe mari sunt rupți de natură și de viața la țară, iată că un cuplu din Luxemburg a decis să-și întemeieze o gospodărie în Ținutul Pădurenilor. Deocamdată trăiesc în rulote, dar sunt hotărâți să le ofere o viață mai aproape de natură celor doi copii, iar casa lor prinde contur.

Ajungem și la o gospodărie unde vedem că Ionuț a trecut pe aici și în 2019, când a ajutat la montarea panourilor solare instalate ca proiect FreeMiorița.

La următorul popas înțelegem cât de complicată e aprovizionarea cu apă în această zonă. O localnică în vârstă trebuie să coboare o pantă destul de abruptă și să parcurgă cam 300 de metri ca să ajungă la un izvor. Titi, alături de primarul, care ne-a și ghidat să ajungem la toate gospodăriile, i-au cărat apă, iar duminică, Vali și Silvia s-au întors să o ajute cu spartul lemnelor.

Reveniți în Bătrâna, luăm o mică gustare cu produse din sat, care te fac să te gândești că ar fi binevenit un punct gastronomic local aici pe timp de vară, când ar fi mai ușor pentru turiști să urce. Iar surpriza vine de la fostul viceprimar, care aduce, proaspăt făcute de soția dânsului, plăcinte specifice pădurenilor.

Reîncărcăm mașinile și pornim pe fiecare uliță din sat, fiecare poartă deschisă și fiecare salut ascunde o poveste. Un cuplu are lacrimi în ochi când îi spun că le-am adus și ceva grâne. Nu s-au bucurat pentru produsele de bază, cât s-au bucurat pentru grâne. După atâția saci descărcați de-a lungul zilei, parcă și băieții mai prind viață când văd cât înseamnă gestul lor pentru acei oameni.  

O întâlnesc pe doamna Nica, cea care avea grijă de bătrâna de la care am luat scaunul și care lucrase la primărie. E bucuroasă ce ne-am amintit de ei, că am venit din nou. Încerc să o conving să se lase consultată de medic, dar e prea bucuroasă și spune că nu are nimic. Că totul e bine.

Încet, încet terminăm de împărțit sacii și ne întoarcem la căminul cultural. Mă uit în ochii medicilor și îmi dau seama că, deși pe mine și nu numai m-a răscolit fiecare interacțiune cu localnicii, lor le-a fost mult mai greu. Ei au trebuit să afle alte lucruri de la acei oameni ca să-i poată ajuta într-un fel.

E îmbucurător să vezi tineri care fac naveta între casa de jos și cea din Bătrâna, că nu renunță. Am întâlnit un puști de 15 ani care era la școala profesională dorindu-și să învețe mecanică – lucra de ani buni pe tractorul familiei. Gospodăria de sus o vedea de vineri seara și până luni dimineață, iar în cursul săptămânii, pe timpul școlii, locuia la casa din vale.

Duminică, nu putem pleca către Dobra, la oamenii care au coborât din Bătrâna pentru că nu se puteau descurca iarna, fără să facem o scurtă vizită la casa-muzeu. Ii, fote, bundițe, obiecte din gospodărie stau mărturie a obiceiurilor din această parte a Munților Poiana Ruscă.

De la casa-muzeu coborâm către biserică. Superbă în straja ei peste timp și timpuri, biserica are catapeteasma împodobită cu ștergare cusute în sat și, din păcate, se slujește mult prea rar în ea. Ne-am nimerit într-o duminică în care părintele nu urcase la Bătrâna, fusese în preajma Sfântului Nicolae și urma să revină după anul nou.

Mihai spune Tatăl nostru și vocea lui pare că trezește icoanele amorțite.

Între timp și timpuri părăsim biserica din Bătrâna, cu gândul că poate vreodată vom nimeri să asistăm și la o slujbă aici, și, prin ceață, străbatem ulițele către căminul cultural.

A venit vremea să coborâm, să ne luăm la revedere de la un loc frumos, de care prinzi drag pe dată, care îți rămâne în suflet și în minte, cu locuitori cărora vrei să le faci viața mai ușoară.

Mulțumim pentru implicarea de care au dat dovadă medicilor: Anca Secelean, Cristian Ichim, Alexandra Gura, Cristian Crețu.

Să vă bucurați de viață și să întâlniți oameni buni alături de care să faceți lucruri pentru cei din jur.

Felicitări și spor tuturor celor din comunitățile de off-road, care fac acțiuni umanitare, pentru că această acțiune de la Bătrâna nu este singulară.