Poate progresa FRAS mai mult de nivelul din 2004? Echipa Silviu Bulugioiu pare alternativa

Pe 18 februarie 2023, în cadrul Adunării Generale a Federației Române de Automobilism Sportiv, vor avea loc alegeri. Un nou moment de răscruce pentru o federație care a luat ființă, în 2004, tocmai pentru că sportivii nu erau reprezentați și sportul nu se dezvolta, rămânând înțepenit în timp, chiar dacă activitatea era sub egida A.C.R. (autoritatea recunoscută de F.I.A. în România).
Tot entuziasmul din primii ani s-a pierdut undeva pe drum și dezovltarea s-a rezumat doar la afilierea unor noi ramuri sportive, cum ar fi spre exemplu off-roadul. Deși an de an s-au organizat campionate, au venit și câțiva sportivi de afară, ba chiar s-a organizat o etapă de ERC (European Rally Championship) și una de IRC (Intercontinental Rally Challenge), la Sibiu, dovedindu-se că poate exista colaborare între FRAS și ACR, când sunt lăsate deoparte orgoliile și se urmărește interesul sportului, în realitate sportul auto din România este înțepenit în timp. Federația Internațională de Automobilism (F.I.A) are seminarii de pregătire tehnică, de responsabilizare socială, etc, dar noi suntem rupți de tot ce înseamnă progres din acest punct de vedere, pentru că nu există o colaborare reală între FRAS, ACR și FIA. Totul se rezumă doar la acordarea licențelor internaționale, pentru piloții și copiloții care concurează în competiții aflate sub egida FIA. La fiecare alegeri este jucată această carte legată de FIA, însă nu se întâmplă nimic. Suntem într-un moment în care, dacă doresc într-adevăr o dezvoltare a sportului, cluburile chiar trebuie să își spună cuvântul, altfel se va trăi încontinuare în acest hai să îi spunem embargo.
În conferința de presă prilejuită de prezentarea candidaturii lui Silviu Bulugioiu și a echipei sale, am aflat că ei își doresc ca fiecare comisie din cadrul FRAS să aibă autoritate și să se autoguverneze; acest lucru implicând și administrarea propriului buget. Urmează să se dezvolte modelul care s-a dovedit funcțional în cadrul Comisiei de Off-Road și să se aducă automat fiecare președinte de comisie în biroul federal. Această mișcare ar duce inclusiv la o creștere a transparenței, iar dacă luăm în calcul și recunoașterea Asociației “Liga Profesionistă de Motorsport” ca partener consultativ pare că și implicarea directă a sportivilor va crește considerabil.
Fiecare dintre președinții FRAS a navigat în felul său apele acestea incerte provocate de drumul nou, extrem de necesar pe care a pornit-o automobilismul în 2004, însă de la domnul Marius Pițigoi încoace s-a văzut o lipsă de lobby.
Iată ce spun membrii echipei Silviu Bulugioiu înaintea Adunării Generale a FRAS de pe 18 februarie:
“Membrii FRAS sunt cluburile afiliate. Însă, beneficiarii reali ai activității FRAS sunt sportivii. Prin urmare, asociația sportivilor va fi consultată în ceea ce privește: calendarele sportive, normele de securitate din timpul competițiilor și regulamentele sportive”,- Silviu Bulugioiu.
”Simt că trebuie să facem mai mult pentru motorsportul românesc și vreau să venim cu o schimbare în modernizarea FRAS-ului, să aducem o îmbunătățire pentru sportivi și pentru securitatea lor. Motorsportul românesc merită mai mult!” – Dan Gîrtofan
”Mă bucur că am ocazia de a mă alătura acestei echipe și îmi doresc să contribui la evoluția și performanța motosportului românesc. Cu peste 40 de ani fără întrerupere atât în motorsportul național, cât și internațional, acum a venit momentul de a lua ultimul tren cu o echipă potrivită și care are aceeași viziune ca a mea, aceea de a face o schimbare în bine în Federația Română de Automobilism Sportiv” – Gunther Graef
”Scopul meu principal este de a duce competițiile organizate pe circuit în România către cel mai înalt nivel, prin definirea și implementarea unui cadru optim pentru sportivi, promotori și organizatori deopotrivă” – Octavian Drăgan
”Îmi doresc o federație transparentă, funcțională și în bune relații atât cu membrii acesteia, cât și cu toate entitățile private și de stat. Federație care să funcționeze după un plan bine pus la punct” – Iosif Ferenti
“Am ales să fac parte din această echipă întrucât cred cu tărie că este nevoie de o reformă semnificativă a modului în care funcționează și este condusă federația: de la secrete la transparență totală, de la oligarhie la democrație, de la conducere uninominală la descentralizare și autonomie reală și extinsă a comisiilor, inclusiv alocarea de fonduri catre comisii, de la decizii adhoc la strategie de dezvoltare, de la pierderi bănești însemnate la disciplina financiară și chibzuința în administrarea patrimoniului federației” – Cătălin Cedric Ghigea
”Îmi doresc să aduc un plus valoare echipei nou formate. Motorsportul românesc merită mai mult, iar împreună vom face tot ce ne sta în putință pentru asta” – Carol Blavenstein
”Am acceptat propunerea onorantă de a pune umarul la îmbunătățirea și normalizarea activității federației și am convingerea că împreună o să reușim” – Justinian Pleșa
”Vin alături de această echipă întrucât cred cu tărie în strategia de dezvoltare elaborată. FRAS are nevoie de o schimbare pentru a crea un cadru sigur, predictibil și corect pentru motorsportul românesc” – Traian Pavel
”Deviza noastră este să nu ne lăsăm prinși în jocuri interpersonale și nici în presiuni generate de orgolii, ci împreună să ne focusăm pe a genera soluții și a inova. Suntem o echipă, suntem implicați, iar strategia noastra este fară conflict de interese și fără compromisuri. Împreună vrem binele motorportului românesc” – Daniel Ungur
Dacă doriți să vă faceți o imagine mai completă puteți urmări conferința de preasă aici: https://fb.watch/iplFWwR84f/
No Comment