Dobrogea este un loc aparte, cu o litologie si un istoric zbuciumat, iar pozitionarea sa ca parte componentă a peninsulei Balcanice a făcut ca fauna de aici să fie una bogată şi surprinzator de apropiată de cea din sudul continentului. În acest peisaj fascinant şi vitreg ne-am aventurat cu un Nissan Navara pentru a ne întregi experienţa cu fauna locului cunoscut ca având cea mai mare densitate de reptile din România.

Orele unei dimineţi de sâmbătă ne-au prins pe mine şi pe Doru încărcând în maşină echipamentul de campare, haine de tot felul şi ustensile diverse, de la nelipsitul ceaun, la cele pentru căutat şi manevrat reptile. Atunci când plănuieşti o expediţie 4×4 în care vei înlocui confortul urban cu un cort sau un hamac, ajungi repede la concluzia că ai nevoie de foarte mult spaţiu, aşa că un pick-up precum Nissan Navara a fost alegerea optimă. Traseul nostru din Bucureşti a avut ca azimut oraşul Brăila unde am ajuns relativ repede, am încărcat maşina pe bac şi am traversat-o la Smârdan, urmând apoi drumul către Măcin, singura aşezare mai importantă din regiune şi cea în care am parcurs ultima bucată de drum amenajat. Am ajuns seara, am parcurs câţiva kilometri buni de drum de pământ şi piatră şi am optat pentru un loc de campare semi-amenajat, situat în vecinătatea comunei Greci. Dacă ajungeţi în zonă pentru prima dată este bine să exploraţi terenul gradual, aşa că un astfel de loc este perfect pentru o primă zi de popas în Dobrogea (locaţie aproximativă 45.164864,28.282966).

Dacă în prima zi am avut parte preponderent de asfalt, vreo 250 km mai exact, a doua zi a fost dedicată familiarizării cu împrejurimile şi cu vietăţile locului. Megând cu mașina prin stepă, Dobrogea pare o zonă sărăcăcioasă, întinderile par nesfârșite și animalele sălbatice greu de găsit. Drumurile prăfuite alternează cu piatră şi bolovani, un test greu pentru suspensia oricărei maşini şi greu de tolerat de un SUV plăpând, pe care mă bucur că l-am exclus din start ca posibilă opțiune. Noi am avut noroc de o Navara echipată cu anvelope All-Terrain şi troliu, aşa că ne-am putut aventura mai departe de aria acoperită de cei care vin aici în weekend la picnic sau pentru birdwatching, motivaţi de faptul că păsările sunt cele mai vizibile şi mai prezente vietăţi de pe aceste meleaguri.

Interacţiunea cu reptilele trebuie să fie una de precauţie şi de protejare acestora. Este ideal să ne deplasăm cu viteză redusă atunci când le traversăm habitatele pentru a le putea observa din timp şi a le evita, unele fiind mai lente (ţestoasa dobrogeană de uscat). Este bine să nu interveniți în nici un fel, exceptând relocarea de mica distanţă (din drum) şi doar în cazul în care le cunoaşteţi comportamentul, iar o astfel de acţiune le poate salva viaţa.

Aventura dobrogeană a început cu malurile dunării și a continuat cu bătutul de drumuri stricate, uneori parcurgând cu multă teamă locuri cu iarbă înaltă, acolo unde am fi putut avaria maşina în bolovani. Acestea sunt însă locurile preferate de reptile și pe care Doru, specialistul nostru în şerpi, le cunoaşte foarte bine. De la el am aflat că nouă din cele zece specii de șerpi de la noi sunt prezente în Dobrogea, singura care lipseşte fiind vipera comună, cel mai probabil din cauza barierei naturale reprezentată de fluviul Dunărea. Focul de tabără asezonat cu ceva delicii preparate la disc a fost un prilej bun să mai trecem la catastif și alte specii de târâtoare care ne înconjurau. Șerpii de stepă (Dolichophis caspius) sunt poate cei mai des întâlniți șerpi din Dobrogea, gasiți sub o multitudine de nume populare (cățelandru, șarpe rău, șarpe de dudău), și care reflectă larga sa distribuție. Un alt șarpe tipic stepei este balaurul (Elaphe sauromates), un șarpe legendar, greu de văzut datorită camuflajului excelent și obiceiurilor sale ciudate în comparație cu alte specii. Iarna hibernează, vara intră în estivație (o letargie similar hibernării, cauzată de căldura de peste zi), iar în rest preferă să vâneze pe înserat și în prima parte a nopții.

Vipera cu corn (Vipera ammodytes) este o altă mărturie a adaptării șerpilor la clima dobrogeană. Această viperă pote fi întâlnită și în nord, și în sud, depinzând de habitatele cu păduri de foioase, de stâncării dar și zone semideschise. Vipera de stepă este un alt șarpe tipic, subspecia din Dobrogea fiind întâlnită în habitate costiere. Această subspecie este singura de stepă adaptată zonelor joase, ea putând fi întâlnită în Franța, Italia sau Muntenegru doar în zone înalte, montane.

Alte reptile care abundă în această regiune sunt șopârlele, Dobrogea fiind patrie pentru 9 din cele 10 specii din țara noastră. Singura specie care nu este prezentă în Dobrogea este șopârla de munte (Zootoca vivipara), care depinde de habitate alpine, iar Dobrogea este un lanț de munți joși, vechi, ce nu depășesc 500 de metri altitudine. Cele mai emblematice specii pentru această regiune sunt șopârla de nisip (Eremias arguta), respectiv gușterul vărgat (Lacerta trilineata). Ele sunt prezente doar aici, neregăsindu-se dincolo de Dunăre.

După ce am trecut cu grija de a nu deranja habitatul reptilelor cu cele patru roți, dar și pe jos, fiind cu ochii în patru și tresărind din când în când la fiecare foșnet al ierbii, am reușit să adun în aparatul foto o mică parte din vietățile acestui colț de țară. Drumul spre casă a însemnat alte ore bune petrecute la bordul mașinii noastre, cea care a dus greul acestei expediții și pe care am purtat-o pe o mulțime de drumuri anevoioase și pline de praf, bolovani și alte vitregii pe care a trebuit să le îndure până a ajunge din nou la asfalt. Poate că cel mai bun test penru o mașină 4×4 este să te aventurezi în locuri necunoscute, să explorezi fără altă grijă decât aceea de a nu rămâne fără combustibil, iar aici Navara a contat decisiv. Este drept că am avut parte de anvelope de teren dedicate și troliu, însă partea tehnică a mașinii a fost la fel de importantă. Șasiul separat, o gardă la sol de 23 cm, tracțiunea part-time cu reductor și diferențial spate blocabil sunt elementele care încă mai diferențiază un SUV de un off-roader adevărat, iar asta se vede cel mai bine în teren. Dacă ar fi să apreciez asptectele care au contat cel mai mult în tura noastră, aș începe cu suspensia.

Cu o groază de echipament în habitaclu și în benă, am putut alerga în condiții perfecte de stabilitate pe șosea, dar și pe macadam, fără ca oboseala să își spună cuvântul. Se pare că arcurile elicoidale ce au înlocuit pe puntea spate tradiționalele foi, au avut un efect mai mult decât vizibil la actuala generație. Tot la capitolul confort a contat și cutia de viteze automată cu șapte trepte, un “must” atunci când vrei să te miști repede pentru a scăpa de traficul infernal din oraș sau atunci când aventura în teren înseamnă multe opriri pentru fotografii și le fel de multe manevre pentru a încerca fel de fel de trasee. Motorul de 190 CP trebuie folosit rațional pentru a nu te trezi că ai avut culoarul de zbor prin radarul vigilent al poliției. În teren și la drum, vei avea însă rezerve de putere care te fac să abordezi depășirile sau cățăratul pe bolovani cu o ușurință nesperată. Aventura noastră a totalizat aproximativ 600 km pe care i-am parcurs cu trei sferturi de rezervor, respectiv o medie de consum de 7,3 litri, ceea ce spune multe despre latura economică a dieselului 2.3 dCi.

Aventura dobrogeană a fost așadar un test pe care l-am trecut cu brio atât noi, cei ce am ales confortul în natură înnoptând printre tot felul de lighioane la cort (Răzvan) și respectiv hamac (Doru), dar și pentru Navara, care a trebuit să ne poarte încărcați de echipament pe cel mai capricios traseu din estul țării. Dobrogea mai are multe povești să ne spună și încă multe locuri de descoperit la pas sau la volan. Cu siguranță ne vom întoarce la ea. Dacă vom reuși în aceeași formulă, cu atât mai bine!

Text,foto: Răzvan Loghin, Doru Panaitescu