0
Shares
Pinterest

Nissan consideră modelele electrice produse în China și dedicate pieței locale drept un instrument inspirat de creștere a vânzărilor din Europa, iar primul exponent al acestei filozofii ar putea SUV-ul de segment D, NX8.

„Scopul nu este să vindem mai multe mașini, ci să obținem un profit mai mare”, a declarat Ivan Espinosa, CEO Nissan, într-un interviu acordat recent publicației Automotive News. Conform acestuia marca niponă ar dori chiar să urmeze traseul adoptat anterior de rivalii de la Mazda, respectiv importul de mașini dezvoltate în China.

Prima opțiune luată în considerare este SUV-ul electric NX8, un model de clasă medie dezvoltat în cadrul joint-venture-ului cu Dongfeng. Nissan NX8, cu o lungime de 4,87 metri, se bazează pe platforma tehnică Tianyan Architecture și este disponibil pentru început exclusiv în versiune electrică cu un sistem de extindere a autonomiei – range extender.

NX8 are o baterie de 20,3 kWh sau 37,4 kWh și un motor pe benzină cu patru cilindri, turbo, de 1,5 litri, cu 148 CP, care încarcă bateria, fără a acționa niciodată vreuna dintre axele mașinii. Cu bateria mai mică, NX8 poate parcurge aproximativ 100 de kilometri înainte ca motorul pe benzină să fie pornit. Cu bateria mai mare, NX8 poate atinge o autonomie de aproximativ 185 de kilometri exclusiv electric.

Un Nissan NX8 complet electric va fi disponibil în viitor, cel mai probabil și în Europa. Acesta va avea 292 CP sau 340 CP, în timp ce dimensiunea bateriei nu a fost comunicată încă.

Șeful Nissan consideră că mașinile dezvoltate în China ar putea îmbunătăți poziția competitivă a mărcii în Europa, mai ales că în China există deja o mulțime de produse electrice Nissan gata să cucerească restul lumii. Dincolo de SUV-ul NX8, marca niponă a dezvăluit recent și două sedanuri, N6 și N7.

Previous post

Update pentru Renault Austral și Rafale. Modele actualizate pot fi deja comandate

Next post

KGM, disponibil și prin Asko Group: Un nou showroom, deschis la București

No Comment

Leave a reply