Home»Noutati»Auto»Maserati prezintă seria specială Royale

Maserati prezintă seria specială Royale

0
Shares
Pinterest Google+

Maserati aduce astazi un omagiu moștenirii sale prin lansarea unei serii speciale, disponibilă la toate modelele cu motoare V6 din actuala gamă Maserati: doar 100 de Maserati Quattroporte, Levante și Ghibli Royale vor fi produse cu motoare V6 Diesel de 3,0 l cu 275 CP, dar și pe benzină de 3,0 l cu 350 CP și 430 CP.

Noua serie specială Royale este disponibilă în două culori unice de albastru și verde: Blu Royale și Verde Royale. Pentru a completa aspectul exterior elegant, Levante Royale este echipată cu jante de 21” Anteo Staggered Anthracite și jante Titanium Anthracite la modelele Ghibli și Quattroporte, toate adaptate pentru serie și toate cu etriere de frână argintii.

Interioarele Royale, având la bază echiparea GranLusso, sunt disponibile în piele Zegna PELLETESSUTA™ Cuoio sau piele în două tonuri Pieno Fiore – Negru/Cuoio. Zegna PELLETESSUTA™ este un material din piele țesută, confecționat exclusiv pentru interioarele vehiculelor Maserati. Metoda ingenioasă prin care se obține acest material combină vechile tradiții italiene și tehnologia inovatoare de astăzi, folosind benzi subțiri de piele Nappa pentru a crea o „țesătură” ultra-luxoasă, ușoară, moale și durabilă.

Inserțiile High Gloss (Metal Net pentru Levante, Ebony pentru Ghibli și Black Piano pentru Quattroporte) și o plăcuță distinctivă „Una din 100”-“One of 100”- completează aspectul interior, care include și sistemul audio Bowers&Wilkins, trapa electrică și geamurile fumurii.

Seria specială Royale vine cu o gamă extinsă de echipamente, datorită pachetelor Cold Weather, Premium și Driving Assistance Plus, prevăzute ca standard. Fie că vă deplasați pe străzile orașului, fie că participați la un tur exclusivist, luxul de înaltă performanță va fi întâmpinat cu o siguranță mai mare ca niciodată pe drum.
Maserati Levante, Quattroporte și Ghibli Royale dispun de sisteme avansate de asistență la conducere pentru a răspunde activ potențialelor pericole de pe drum, dar și pentru a spori confortul și siguranța pentru șoferi și pasageri.

Asemenea celorlalte modele ale gamei, seria specială Royale este echipată cu unitatea Maserati Touch Control Plus (MTC+), o interfață cu ecran tactil de 8.4” care ocupă un loc de cinste în centrul panoului de bord și care este extrem de simplu de utilizat. MTC+ controlează toate funcțiile cheie ale vehiculului, inclusiv încălzirea scaunelor din față, precum și ventilația, încălzirea volanului și funcționarea parasolarului din spate, dacă este prevăzut. Ecranul afișează, de asemenea, vederea din spate surprinsă de camera pentru deplasare în marșarier, cu indicații pentru o utilizare ușoară.

Sistemul de ultimă generație oferă atât funcții de oglindire ecran Apple CarPlay®, cât și Android Auto®. În plus, pentru utilizatorii iPhone®, sistemul Siri® de la Apple acționează ca asistent personal, permițându-le șoferilor să îndeplinească sarcini folosind comanda vocală. Prin intermediul comenzilor vocale este posibil să efectuați un apel sau să accesați muzica din play list, mesaje, memento-uri, e-mailuri, site-uri web și multe altele.

Deși primele livrări sunt programate pentru martie 2020, comenzile pentru această serie limitată de doar 100 de unități au început.

Previous post

Al șaptelea an de creștere pentru Mazda în România

Next post

Noul Renault Captur, lansat în România de la 15.900 Euro. Test drive

No Comment

Leave a reply