Home»Noutati»Mai SUV ca niciodată. Test cu noul Mercedes-Benz GLA

Mai SUV ca niciodată. Test cu noul Mercedes-Benz GLA

0
Shares
Pinterest Google+

Mercedes-Benz tocmai a operat schimbări majore asupra lui GLA, model ce a stat până acum sub suspiciunea că este mai mult un A Class mai înalt decât un crossover. Noua platformă pe care este construită generația actuală aduce nenumărate beneficii și un nou statut pentru GLA, acela de SUV în adevăratul sens al cuvântului.

Versiunea pe care am avut-o la dispoziție a fost GLA 200d 4Matic, adică cea animată de un diesel de 2 litri, cu tracțiune integrală permanentă. Rival pentru X1 și Q3, GLA este acum la un gabarit similar cu acestea, iar față de generația precedentă sunt vizibile în primul rând diferența de înălțime, dar și un gabarit general mai mare. Mai înalt așadar cu 104 mm, mai mare în ampatament cu 30 mm, noul GLA nu mai are practic nimic din generația precedentă, atât la exterior, cât și la interior. Noile dimensiuni au generat mai mult spațiu în habitaclu, iar senzația de spațiu este perceptibilă imediat, nu e e de ordinul milimetrilor pe care trebuie să-i cauți cu ruleta. Cea mai evidentă caracteristică este poziția de condus înaltă, cu 97 mm mai mult decât în cazul vechiului GLA. A crescut semnificativ și spațiul la nivelul capului și al picioarelor, beneficiarii locurilor din spate fiind chiar răsfățați la acest capitol. Planșa de bord simplistă și aerisită se datorează optării pentru două ecrane LCD ce concentrează tot instrumentarul de bord și mare parte din funcțiile sistemului audio și de climatizare. Scaunele sunt excelente la drum întins deși par realizate dintr-un material foarte dens, iar modularitatea este excelentă. O mulțime de configurații sunt disponibile pentru banchetă, inclusiv posibilitatea de rabatare totală și realizarea unei podele perfect plate.

Pachetul tehnic este foarte bun în această configurație. Dieselul oferă cuplul maxim de la 1.400 rpm și 150 CP suficienți pentru nici 1.700 kg cât este masa mașinii. Un rol important pentru ca GLA să sprinteze bine și să rămână decent la capitolul consum îl joacă cutia automată cu opt rapoarte și dublu ambreiaj. Cutia schimbă rapid și are o liniaritate apropiată de cea a unei transmisii clasice cu convertizor. Pe asfalt GLA se simte ideal, chiar dacă este un SUV. Ruliul este temperat, accelerațiile și reprizele bune, iar antifonarea este excelentă, de nivelul așteptat al unui produs premium. Totuși, în turații ridicate, tonalitatea dieselului devine perceptibilă, însă nu deranjantă. Mașina are o setare generală orientată către confort, de aceea pretențiile dinamice pentru această configurație nu ar trebui să urmărească o dinamică de top. Direcția este ușoară, precisă, însă nu poate fi considerată sportivă. Cam la fel se întâmplă și cu trenul de rulare. Există mai multe moduri dinamice selecatibile, dintre care Eco, Sport sau Confort, fiecare aducând modificări de reacție a motorului, direcției, dar și tracțiunii.

Cât privește capabilitățile offroad, există o discrepanță sesizabilă între ceea ce oferă pachetul motor-transmisie versus caracteristicile trenului de rulare. Sistemul 4Matic oferă în  modul Off-Road un cuplu simetric între punți (50/50) și o motricitate excelentă care l-ar putea scoate din situații delicate. Câlcâiul lui Ahile este însă garda la sol destul de modestă, de 143 mm, valoare ce nu ne-a dat suficient curaj să ne abatem mai mult de câteva drumuri de țară și a unora amenajate parțial. În câteva sute de kilometri parcurși în condiții foarte variate am reușit un consum de 6.8-6,9 litri care este foarte decent pentru un SUV și o folosire ce nu a urmărit atingerea unei valori cât mai mici. Cartea tehnică spune că media la un condus mixt ar trebui să fie de 5,6 litri, ceea ce ar putea fi plauzibil dacă există o pondere mai mare de kilometri realizați extraurban și un regim de condus fără excese.

Noul GLA este din toate punctele de vedere un pas înainte comparativ cu vechea generație, pe care o eclipsează la toate capitolele. Configurația avută la test începe de la 40.690 euro cu TVA inclus, valoare  ce crește cu optarea pentru linia Progressive (1.815 euro) ce aduce tapițerie de piele Artico, jante de 18 inch, faruri cu LED, sistem audio cu touchpad și climatizare automată.

Text, foto: Răzvan Loghin

Date tehnice Mercedes-Benz GLA 200d 4 Matic

  • Motor/nr. cilindri
L4, turbodiesel
  • Cilindree cmc)
1.950
  • Putere maximă/turație (CP/rpm)
150/3.400-4.400
  • Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)
320/1.400-3.200
  • Tracțiune
integrală
  • Cutie de viteze
automată, 8 trepte
  • Dimensiuni L/l/h (mm)
4.410/1.834/1.611
  • Ampatament (mm)
2.729
  • Volum portbagaj (l)
425-1.420
  • Masă proprie (kg)
1.670
  • Demaraj 0-100 km/h (s)
8,9
  • Viteză maximă (km/h) 
205
  • Consum mediu (l/100 km)
5,6
  • Emisii CO2 (g/km)
146
  • Preț (euro cu TVA)
40.690
Previous post

Ford a pregătit noul Bronco pentru 2021

Next post

Ofensiva electrică. Prim contact Mazda MX-30

No Comment

Leave a reply