
KGM, cunoscut anterior sub numele de SsangYong, a prezentat oficial în Europa noile modele Torres Hybrid și Musso EV. Pe piața din România, KGM Torres Hybrid va fi disponibil de la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce Musso EV va fi lansat în primul trimestru al anului viitor.
Odată cu lansarea noilor modele Torres Hybrid și Musso EV, KGM își continuă strategia de extindere și de consolidare a prezenței internaționale. „Primul pick-up electric al KGM – Musso EV şi modelul Torres Hybrid se lansează acum pe piaţa globală, după ce au fost deja bine primite în Coreea. Avem convingerea că vor fi la fel de competitive şi pe piaţa de export. Această lansare marchează începutul unei extinderi globale accelerate, sprijinite de strategii de marketing adaptate fiecărei ţări în parte,” declară Jea-sun Kwak, preşedintele Grupului KG Mobility.

Cu o lungime de 4,7 m, KGM Torres Hybrid este poziţionat la granița dintre segmentul SUV-urilor compacte şi al celor de clasă medie, beneficiind de un sistem de propulsie hibrid DTH (Dual-Tech Hybrid), derivat din sistemul plug-in hybrid de la BYD (PHES).
Acesta combină un motor pe benzină turbo de 1,5 litri, cu patru cilindri, de 150 CP (110 kW) și 225 Nm, cu un motor electric de 177 CP (130 kW) și 300 Nm, puterea totală a sistemului ajungând la 204 CP. Bateria are o capacitate de 1,83 kWh.

1 Comment
[…] KGM Musso EV este un pick-up electric cu caroserie monococă, patru uși și o lungime de 5,16 m, o ofertă cu adevărat unică în România. Bena oferă o sarcină utilă de 500 kg și loc suficient pentru echipamentul de camping, biciclete, plăci de surf şi alte articole destinate activităţilor recreative. KGM Musso EV dispune de tracțiune față și de un motor electric de 207 CP (152,2 kW), alimentat de o baterie LFP de tip blade cu capacitatea de 80,6 kWh, care promite o autonomie de 420 de km. […]