Home»Noutati»Diverse»Întâlnirea Dusteriştilor 2013. Un eveniment ajuns la a cincea ediţie

Întâlnirea Dusteriştilor 2013. Un eveniment ajuns la a cincea ediţie

0
Shares
Pinterest Google+

În weekend-ul 7-9 iunie a avut loc cea de-a cincea ediţie a întâlnire a fanilor Dacia Duster, ce s-a desfăşurat de această dată la Zetea, la câţiva kilometri distanţă de Odorheiu Secuiesc.  Evenimentul ce se desfăşoară deja regulat de două ori pe an a strâns acum la start douăzeci de maşini, plus cele ale organizatorilor şi echipelor de asistenţă, sufciente pentru a umple curtea pensiunii Zetevar, situată într-un loc liniştit, la doi paşi de râul Târnava Mare.

no images were found

Dacă vineri, în prima zi a evenimentului, nu am făcut altceva decât să semnăm condica de prezenţă şi să ne relaxăm, a doua zi a început în forţă cu forfota specifică unei competiţii şi cu ultimele pregătiri pe care fiecare dintre participanţi le făceau pentru ca prestaţia lor şi cea a maşinii să fie una impecabilă. Totul a început cu un mic trial în urma căruia s-a definitivat ordinea de plecare a maşinilor în traseu, care au fost împărţite anterior în trei echipe a câte cinci maşini, restul urmând să se înscrie la o clasă superioară, unde condiţia impusă era echiparea maşinii cu anvelope M/T sau A/T.

Traseul a fost unul de dificultate redusa, dar din cauza ploilor căzute în ultimul timp a beneficiat şi de porţiuni cu noroi, ceva mai dificile pentru maşinile echipate în majoritatea cazurilor cu anvelope de stradă. Mersul de pe roadbook a fost şi el solicitant pentru cei ce au avut rolul de copilot, aceştia trebuind să se descurce doar cu kilometrajul parţial al maşinii. Este de remarcat că de la o ediţie la alta, traseele au crescut în dificultate şi au ajuns uneori la limita maşinilor şi a experienţei unor participanţi, motiv pentru care s-au înregistrat şi unele damage-uri, cum ar fi câteva bare desprinse, jante zgâriate sau îndoite şi chiar un ambreiaj uzat, dar care nu a ştirbit cu nimic din buna dispoziţie a “autorilor”.

no images were found

Am apreciat faptul că cei mai mulţi dintre cei prezenţi au început să ia foarte în serios acest sport şi au inclus deja în echiparea maşinii anvelope cu profil mai agresiv, suspensii aftermarket, scuturi, troliu, lumini suplimentare şi echipament de comunicaţie. Am regăsit de asemenea la acest eveniment spiritul de echipă, fair-play-ul şi respectul faţă de natură, caracteristici demne de o disciplină sportivă, asa cum este off-roadul.

La întâlnirea dusteriştilor am fost cu un Duster împrumutat de la Dacia, cu care am putut parcurge întregul traseu fără a întâmpina dificultăţi şi care s-a descurcat admirabil chiar şi în zonele cu noroi, în ciuda anvelopelor de stradă trecute deja de prima tinereţe. Printre caracteristicile ce recomandă Duster pe un astfel de teren am apreciat suspensia spate independentă care lucrează foarte bine, motorul diesel ce poate fi urcat foarte bine în turaţii şi etajarea cutiei de viteze ce dispune de o demultiplicare considerabilă pe treapta întâi. Sistemul de tracţiune cu raport de angrenare variabil al punţii spate s-a dovedit şi de această dată eficient, fiabil şi suficient de uşor de folosit încât scaunul de pilot să poată fi ocupat, aşa cum am putut constata cu această ocazie, inclusiv de prezenţe feminine.

Festivitatea de premiere din ultima zi a adus pe podium participanţii cu cele mai bune rezultate, dar a răsplătit prin cadouri şi diplome de participare prezenţa tuturor celor prezenţi, lucru posibil datorită susţinerii oferite de sponsori. Premiul cel mare a ajuns la câştigătorul clasei M/T- A/T, care a primit un kit complet de suspensie marca Ironman.

Deşi aceasta este ultima ediţie pe anul în curs organizată de Asociaţia Club Duster şi forumduster.ro, cu SUV-ul românesc urmează să ne mai întâlnim la etapele din Campionatul Naţional, dar şi la concursurile internaţionale, cum este raliul Breslau de anul acesta, la care s-a înscris deja o echipă de Dustere.

 

Text şi foto: Răzvan Loghin

Previous post

Detalii despre cea de-a treia generaţie BMW X5

Next post

Ultima generaţie MAN a ajuns în România. Motoare Euro 6 inclusiv pentru versiunea 4x4

No Comment

Leave a reply