
Hyundai Santa Fe Plug-in Hybrid se laudă cu o creștere semnificativă a puterii maxime combinate dezvoltată de sistemul de propulsie termic-electric, ceea ce se traduce, de asemenea, printr-o capacitate de remorcare mai mare.
Hyundai a implementat recent câteva modificări tehnice care au avut drept rezultat o capacitate maximă de tractare mai mare atât pentru Tucson, cât și pentru Santa Fe Hybrid. Santa Fe Hybrid poate acum remorca 2.000 kg, cu 890 kg mai mult decât înainte. Hyundai Santa Fe este disponibil și ca model hibrid plug-in, dar acesta trebuia încă să se mulțumească cu o capacitate maximă de remorcare de 1.110 kg.
Acum, grupul motopropulsor al modelului Hyundai Santa Fe Plug-in Hybrid a fost și el revizuit. Puterea totală a sistemului pentru varianta hibridă de tip plug-in din gama Santa Fe este acum cu 36 CP mai generoasă, urcând la 288 CP și 380 Nm, comparativ cu 252 CP și 367 Nm la versiunea anterioară.
Motorul pe benzină produce acum 180 CP în loc de 158 CP și, în consecință, Hyundai Santa Fe Plug-in Hybrid poate și remorca mai mult: 1.700 kg. Vorbim, în continuare de o capacitate mai mică de tractare decât cea de 2.000 kg oferită de modelul Santa Fe Hybrid, dar cu 690 kg mai mare decât înainte. Autonomia electrică a modelului Santa Fe Plug-in Hybrid este estimată oficial la 54 de kilometri (33 de mile).

No Comment