Home»Sport»Moto»Hai duminică la Motocrosul European al Națiunilor – Ciolpani, TCS Racing Park

Hai duminică la Motocrosul European al Națiunilor – Ciolpani, TCS Racing Park

0
Shares
Pinterest Google+

Piloți din 15 țări se luptă în weekendul 21-22 septembrie pentru titlul european la Motocrosul Națiunilor Europene pe TCS Racing Park, cea mai importantă competiție de motocros pe națiuni de pe continent. România concurează cu două echipe, atât la masculin, cât și la feminin, iar prima cursă este programată duminică, la ora 11:00. Va fi un show grozav unde în pauza dintre manșele de concurs, motocicliști cascadori vor combina arta circului cu sportul cu motor, urmând să își arate măiestria în Globul Curajului/ Danger Glob.

 La start sunt 64 de piloți din 15 țări, 44 concurând în competiția masculină și 20 în competiția feminină. În competiția feminină sunt concurente din Cehia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Spania, Ucraina și România, care va participa cu două echipe. Astfel, din echipa România 1 fac parte Ștefania Băncilă și Aida Ioana Cojanu, iar pentru echipa România 2 concurează Maya Elena Cojanu și
Iulia Hașu.
La masculin sunt piloți din Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Israel, Italia, Polonia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina și România, care participă și aici tot cu două echipe. Eross Koppany, Mihnea Andrei Banu, Sami Alexandru Dumitru și Vlad Ștefan Stoichițu fac parte din echipa România 1, iar Dennis Ștefan Hăbeanu, Tudor Ștefănescu, Daniel Marian și David Andrei Șenchea sunt componenții lotului România 2.

Motocrosul Națiunilor Europene a debutat vineri, 20 septembrie, cu festivitatea oficială de deschidere de la Promenada Mall, București.

Sâmbătă este ziua dedicată antrenamentelor și calificărilor, iar duminică începând cu ora 11.00 se vor desfășura antrenamentele. 

Accesul publicului la acest eveniment se va face în baza unui abonament, valabil pentru zilele de 21 și 22 septembrie, care poate fi cumpărat de pe platforma iabilet.ro sau, în ziua de desfășurare a curselor direct TCS Racing Park. Prețul abonamentului pentru două zile pline de acțiune este de 85 de lei, iar copiii sub 10 ani beneficiază de acces gratuit.

Ediția din acest an a Motocrosului Națiunilor Europene este organizată de cluburile Top Cross TCS și Dual Racing Team, iar evenimentul se desfășoară sub egida Federației Internaționale de Motociclism (FIM) și Federației Române de Motociclism (FRM), Infront Moto Racing fiind promotorul competiției.

Foto: Alex Dincă, TCS Racing Park
Foto: Alex Dincă, TCS Racing Park

 

Program MXOEN Duminică, 22 septembrie

11:00 Motocross Feminin Întrecerea Națiunilor  – 20 min + 2 tururi

11:40 Globul Curajului/ Danger Glob show

12:00 Cursa 1 EMX 85 – 20 min + 2 tururi

12: 50 Cursa 1 EMX 125/ EMX 250 – 25 min+ 2 tururi

13: 30 Globul Curajului/ Danger Glob show

14:05 Motocross Feminin Întrecerea Națiunilor  – 20 min + 2 tururi

14:55 Cursa 2 EMX 85 – 20 min + 2 tururi

15: 45 Cursa 2 EMX 125/ EMX 250 – 25 min+ 2 tururi

16: 20 Globul Curajului/ Danger Glob show

16: 30 Festivitate de premiere 

 

Foto: Alex Dincă, TCS Racing Park
Previous post

Rămas bun Andrei Piedemonte / Piede Jr. / Piede Mic

Next post

Până pe 3 noiembrie te poți înscrie în competiția Mecanicul Anului 2024

No Comment

Leave a reply