0
Shares
Pinterest

Între 26 şi 29 septembrie 2013, în staţiunea Sărata – Monteoru, se va desfăşura GTC Trophy, a VI-a etapă din Campionatul Naţional de Off-road 2013.

“Particip împreună cu o parte dintre membrii GTC MotorSport la competiţii şi practicăm off-road-ul ca sport şi hobby de mai bine de 10 ani. Înfiinţarea unui club sportiv şi organizarea unui eveniment sportiv au fost paşii care au urmat firesc în evoluţia nostră, ca sportivi şi iubitori de off-road. Clubul GTC MotorSport este ancorat de GTC Auto, un nume prezent anual la cel puţin 8 evenimente – competiţii şi expoziţii de gen – un nume care susţine scena sportivă şi off-road-ul românesc din 2007. În 2012 am organizat prima noastră competiţie – Cupa GTC 2012 – şi în 2013 a venit firesc transformarea competiţiei în etapă de campionat naţional de off-road – GTC Trophy” a declarat Răzvan Cirap, Preşedinte club GTC MotorSport.

Echipajele înscrise în competiţie vor putea opta pentru 3 clase competiţionale: Extrem, Open şi Standard, fiecare clasă având un anumit grad de dificultate. Lungimea medie a traseelor va fi de 50-70 km/zi. Trialul şi probele speciale se vor desfăşura într-o zonă special amenajată pentru public şi presă, cu acces facil pentru maşinile de stradă şi pentru spectatori.

Competiţia se adresează atât sportivilor licentiaţi, prin clasele Standard, Open şi Extrem, cât şi începătorilor care îşi doresc o carieră sportivă, prin clasa Standard.

Programul competiţiei GTC Trophy 2013

JOI –  26     Septembrie 2013

14:00           Deschiderea centrului de presă / Acreditări

17:00 – 23:00 Înscrieri / Verificări tehnice şi administrative

 

VINERI – 27 Septembrie 2013

09:30       Start ZIUA 1

20:00      Ora estimată pentru încheierea ZILEI 1

 

SÂMBATĂ – 28 Septembrie 2013

09:30         Start ZIUA 2

20:00         Ora estimată pentru încheierea ZILEI 2

 

DUMINICĂ – 29 Septembrie 2013

09:45        Plecare către zona Trial – convoi

10:30         Start ZIUA 3 – TRIAL

15:00         Festivitate premiere

Mai multe informaţii şi detalii pe www.gtctrophy.ro şi www.facebook.com./GTCtrophy

Despre GTC MotorSport

GTC MotorSport este unul dintre cluburile mari de offroad din România, peste jumătate din membrii săi fiind sportivi care participă la competiţii în ţară şi în străinătate. Clubul sportiv GTC MotorSport a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2011 şi are în prezent circa 50 de membri. În 2012 GTC MotorSport a reuşit performanţa de a avea 6 sportivi pe podiumul Campionatului Naţional de Off-road şi de a se clasa pe locul II în clasamentul general al cluburilor din Campionatului Naţional de Off-road. 

Previous post

Echipare mai bună şi un nou motor pentru Dacia Duster

Next post

Conceptul C-X17 arată că Jaguar ia în calcul realizarea unui crossover sport

No Comment

Leave a reply