Home»Noutati»Ford Ranger 2019: Tot ce trebuie să știi despre el

Ford Ranger 2019: Tot ce trebuie să știi despre el

0
Shares
Pinterest Google+

Ford a prezentat noul Ranger 2019. Modelul a primit o serie de îmbunătățiri și poate fi comandat și cu o transmisie automată cu zece trepte.

Debutul comercial al lui Ranger 2019 are loc în a doua parte a acestui an. Există trei versiuni de caroserie: Regular Cab, Super Cab și Double Cab.

Garda la sol este mai mică decât la modelul actual cu șapte milimetri, totalizând 23 de centimetri. Adâncimea maximă a vadului este de 80 de centimetri, iar unghiul de atac este de 29 de grade, cu un grad mai mare decât la modelul precedent. Unghiul de degajare, însă, a scăzut cu patru grade, până la 21 de grade. Sarcina utilă este de 1.252 de kilograme, iar Ranger 2019 poate tracta 3.5 tone.

Din punct de vedere tehnic, suspensia a fost modificată pentru o rulare mai plăcută pe șosea. Motoarele diesel de 3.2 și 2.2 litri au fost înlocuite de o unitate 2.0 EcoBlue, oferită în trei niveluri de putere: 130 CP, 170 CP și 213 CP. Ultimele două pot primi și o automată cu zece trepte. În ordine, variantele de putere oferă 340, 420 și 500 Nm.

În raport cu vechile motoare de 2.2 litri, consumul de carburant a fost redus cu până la nouă procente.

Îl veți putea recunoaște după o nouă grilă frontală și noua bară față. Blocurile optice au lumini de zi cu LED și prezintă o nouă semnătură luminoasă. În plus, caroseria poate fi vopsită în nuanțele Blue Lightning și Diffused Silver, pe lângă cele deja existente.

Ford Ranger 2019 va avea în continuare o versiune Wildtrack, care va putea fi comandată în nuanța Saber Orange. Aceasta este succesorul lui Pride Orange – nuanța actualei versiuni Wildtrack. Modelul integrează mai multe accesorii de caroserie care au fost vopsite în negru. Există și o versiune numită Limited, care primește un model dedicat de jante cu diametrul de 17 inchi.

La bord veți găsi un ecran tactil de opt inchi cu sistemul de infotainment Sync 3. Acesta suportă Android Auto și Apple Car Play. Sistemul multimedia poate primi și un router Wi-Fi care permite conectarea a maximum 10 dispozitive. Există și aplicații dedicate prin platforma FordPass Connect, prin care utilizatorul se poate conecta la mașină pentru a se asigura că este încuiată, pentru a putea descuia vehiculul de la distanță sau pentru a localiza vehiculul.

Există o nouă tema de culoare la bord, Ebony Black, iar variantele de vârf ale gamei primesc tapițerie din piele și diferite ornamente specifice. O altă îmbunătățire notabilă este la capitolul tehnologiilor de asistență a șoferului. Încă din standard, Ranger 2019 are sistem de asistență pre-coliziune cu funcție de detectare a pietonilor, asistență activă la parcare și un limitator de viteză inteligent.

Opțional, cumpărătorii vor putea comanda și un sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare, tempomat adaptiv și sistem de asistență la menținerea benzii de rulare.

Previous post

Land Rover Defender Pick-up: un proiect Kahn Design

Next post

Engelberg Tourer ne arată viitorul stilistic al Mitsubishi

1 Comment

  1. […] Ranger Velociraptor. Cu tot cu mașina donatoare, costă 64.950 de dolari, dar cei care au deja un Ranger de generație 2019 vor trebui să achite doar 19.995 de dolari plus transport pentru modificările pregătite de […]

Leave a reply