Există locuri în care universul parcă s-a oprit în loc, în care parfumul și eleganța începutului de secol XX se simt de la primul pas, de la prima gură de aer tras în piept. Conacul de la Manasia ne-a deschis porțile cât să putem experimenta trecutul și prezentul în același clișeu, pe care l-am animat cu silueta inconfundabilă a lui CX-5.

O tură prin Bărăgan la început de vară înseamnă să te trezești cât mai de dimineață ca să poți scăpa repede de vacarmul orașului, iar mai apoi, căldura toridă a după amiezei să te prindă deja într-un loc umbrit și răcoros, bucurându-te doar de verdeață și aerul curat al acestor locuri, pentru care ne-am îmbarcat rapid și am pornit la drum, lăsând familiarizarea cu mașina pentru mai târziu. Nu am putut trece însă cu vederea caracteristicile pe care propulsorul de 2.2 litri în cea mai puternică versiune a sa și care a făcut drumul către Ialomița să fie deopotrivă unul scurt și plăcut.

Atmosferă nobilă

Domeniul Manasia se află într-o poziție centrală, însă este discret, străjuit fiind de garduri înalte și de vegetație. Așa se face că atunci când îi treci poarta, parcă pășești într-o altă dimensiune. Satul din Bărăgan cu străzi largi pentru această zonă și gospodării pestrițe, agitația cotidiană, toate rămân de cealaltă parte a gardului. Conacul cu aer de început de secol XX se ivește din spatele arborilor seculari și chiar de la ei începe povestea. Cei patru platani care străjuiesc intrarea în conac sunt plantați chiar de la fondarea așezării și construirea primei locuințe. La început de sec XIX, de o parte și de alta a râului Ialomița au existat trei cătune,
iar moșia îi aparținea lui Alexandru Vodă Ipsilanti. Venit în Țara Românească, în exil, principele sârb Efrem Obrenovici cumpără moșia și adună locuitorii cătunelor în noul sat Manasia. Totul se dezvoltă în jurul conacului
și al ansamblului din care mai fac parte biserica, școala și primăria. Miloș, fiul principelui, se căsătorește cu Maria Catargiu, care după decesul soțului său devine amanta lui Alexandru Ioan Cuza și îi dăruiește acestuia doi fii, care vor fi adoptați de către Elena Cuza. Domnitorul Principatelor Române, era un obișnuit al Manasiei. Pe lângă Cuza, un alt conducător și-a petrecut multe zile aici. Este vorba despre Milan Obrenovici, rege al Serbiei și fiu al lui Miloș și al Mariei Obrenovici. În 1879, un fost ministru de externe Bulgar, Ion Hagianoff cumpără moșia de la familia Obrenovici și începe un nou capitol, în care se ridică școala, actuala clădire a primăriei, căminul cultural și hanul. Conacul în forma pe care o vedem astăzi a fost construit în perioada 1899 – 1900 având un stil eclectic cu elemente de Art Nouveau. Spre sfârșit de secol XIX, Ion Hagianoff dezvoltă fabrica de cărămidă din orașul Urziceni, iar conacul este construit cu cărămizi din producția proprie.

După cel de Al Doilea Război Mondial, la venirea comuniștilor, conacul și moșia îi sunt confiscate lui Nicolae Hagianoff, fiul lui Ion și ultimul moștenitor al familiei. În holul de la parter se păstrează însemne ale vremurilor comuniste, actualii proprietari dorind să reliefeze cât mai mult din istoricul acestui surprinzător loc din Bărăgan. De-a lungul veacurilor comuniste conacul a servit drept sediu I.A.S. sau ca grădiniță cu program prelungit. După Revoluție, a început un declin care a continuat până în 2006.
Total întâmplător, Ariadna Lowendal Dănilă, actuala proprietară a domeniului, a găsit un pliant cu un conac de vânzare și a decis să îi afle povestea. Ajunsă pe malul Ialomiței și vorbind cu localnicii a fost fermecată de istoria locului și a decis să îl readucă la viață. Au urmat aproximativ șase ani de restaurare.

Astăzi, Domeniul Manasia este într-o condiție perfectă și găzduiește diverse evenimente cu stil, proprietarii dorind ca toate încăperile și facilitățile să poată fi folosite de cei care îi calcă pragul. În interior pot fi adimirate o mulțime de exponate achiziționate de la licitații, printre care un tablou original semnat Tonitza sau unul dintre pianele folosite de celebrul Richard Clayderman.

Conexiuni

Liniștea tulburată doar de ciripitul păsărilor ce se furișează printre arborii de aici te îmbie la odihnă și meditație, la o deconectare totală de la vremurile actuale parcă situate în antiteză. Avem așadar timp să contemplăm obiectul care ne adusese aici și care parcă a venit dintr-un univers paralel. Istoria Mazda a început cu 20 de ani mai târziu decât cea a conacului, însă școala niponă a evoluat constant iar astăzi pune accent exact pe elementul care lipsea din povestea noastră – mișcarea.
Aceasta este și baza filosofiei de design Kodo, cea care trece printr-o perioadă intermediară înainte de a se transpune în liniile și formele pe care le admirăm azi. Este vorba despre machetele în mărime naturală realizate de artiști și finisate strat cu strat din același material care a modelat și forma locului care ne-a găzduit – lutul, Mazda fiind singurul producător care mai păstrează această tehnică.

“Mă bucur că ați venit să aflați povestea acestor locuri cu o mașină care are prestanță și o liniedeopotrivă dinamică și elegantă.” – Dorin Dănilă, restaurator de monumente istorice (spicuind din portofoliul său: Poarta Sărutului, Coloana fără sfârșit, clădirea Băncii Naționale)

Trecerea la metal și la producția de serie aduce un ultim artificiu pe care niponii îl folosesc pentru a accentua caracterul mașinii și a-i pune în valoare liniile și formele. Tehnica de vopsit și nuanțele unice sunt detaliile de final care fac silueta mașinii să iasă în evidență indiferent de mediu. Pentru a nu rămâne o simplă formă fără fond, ideea de mișcare este urmărită la Mazda și dincolo de înfățișare. Cel mai puternic diesel din gamă are 184 CP și a fost setat la 184 CP pentru vârful de gamă, cel care ne-a purtat și pe noi prin Bărăgan. Este vorba de un motor pentru care japonezii au apelat la un raport de compresie foarte scăzut ce a generat o reducere semnificativă
a emisiilor poluante și a greutății. Aceasta din urmă s-a datorat optimizării și simplificării structurale și a
folosirii de aliaje ușoare (aluminiu) în proporții mai mari decât în cazul altor dieseluri. Cu balans bun al maselor și o setare a direcției pe care o mai întâlnești la sportive, CX-5 se bucură de o dinamică de excepție mai ales pe asfalt. Suspensia nu este atât de fermă, însă a lăsat loc și pentru aventuri pe drumuri neamenajate, fiind practic setarea de compromis pentru un rulaj mixt.

Cutia de viteze automată cu șase trepte și convertizor clasic fac ca CX-5 să se miște mai mult elegant decât agresiv, așa cum poate te-ai aștepta de la un diesel mărișor. Poate că destinația aleasă de noi și-a pus cumva amprenta pe dinamica mașnii sau a fost doar o aparență, însă CX-5 a fost de această dată mai silențios, mai sobru și mai docil ca în celelalte teste când a mai fost pe la noi. Sau poate că a fost de vină echiparea de top, ce vine cu geamuri laterale insonorizate, tapițerie din piele și o mulțime de dotări pentru confort. Dacă stilul dinamic al exteriorului indică vădit ambiții sportive, tranziția către zona premium și ambiția Mazda de a accede în această direcție sunt mult mai palpabile la interior. Spațiu din belșug, insonorizarea eficientă, stilul sobru și accentul pus pe calitate sunt cele ale unui sedan cu pretenții. Atmosfera de la bord vine astfel mănușă echipei noastre proaspăt sedusă de parfumul secolului trecut, funcționând astfel și ca o capsulă a timpului, ce ne-a adus din nou în era tehnologiei și a vieții derulate pe repede înainte.

Final de poveste
Am lăsat în urmă Domeniul Manasia ca pe un loc neprețuit în care poți contempla eleganța trecutului, liniștea și ospitalitatea autentic românească și am revenit în prezent la bordul unui 4×4 nipon, inconfundabil și rapid, dar pe care banii îl pot totuși cumpăra.