Home»Noutati»Toyota Land Cruiser LC150 este disponibil pentru pre-comandă în România

Toyota Land Cruiser LC150 este disponibil pentru pre-comandă în România

0
Shares
Pinterest Google+

Toyota Land Cruiser 150 este disponibil la pre-comandă pe piața din România.

Vorbim despre noul Land Cruiser, botezat LC150 între inginerii Toyota. SUV-ul este concentrat pe a oferi o experiență cât mai sofisticată în off-road și pe șosea, fără a rata tehnologiile noi ale mărcii și ridicarea nivelului de siguranță oferit ocupanților.

Noul Land Cruiser 150 pleacă de la 47.600 de euro cu TVA inclus pe piață internă și ajunge la 67.400 de euro cu TVA inclus pentru cea mai scumpă variantă, adică echiparea Luxury A/T AVS. Modelul LC 150 continuă tradiția acestui nume, lansat în 1951 pe piața din Japonia și care este un adevărat reper în pasiunea care ne mișcă pe noi, redactorii 4x4adventure și voi, cititorii noștri.

Caroseria lui Land Cruiser 150 a crescut cu 60 de milimetri, atingând un total de 4.840 milimetri. Evident, design-ul a păstrat elemente de la generațiile anterioare, iar acest lucru este intenționat pentru a sublinia apartenența acestui model la o serie deosebită în rândul produselor Toyota.

Interiorul se bucură de un sistem multimedia cu o diagonală de opt inch, ceasuri de bord Optitron care țin între ele un ecran TFT de 4.2 inch și îmbunătățiri în materie de confort precum ventilație mai bună pentru scaunele din față, încălzire electrică pentru parbriz și duzele de spălare ale acestuia, precum și pliere electrică prin basculare a oglinzilor laterale. În plus, cheia de acces a fost redesenată într-o variantă mai modernă.

Toate modelele Land Cruiser LC 150 cu transmisie automată se bucură în standard de sistemul Toyota Safety Sense, care includ tempomat adaptiv, asistență la menținerea benzii de rulare, sistem de asistență pre-impact PCS cu funcție de detectare a pietonilor și multe altele.

Land Cruiser 150 este oferit în compania unui motor diesel D-4D de 2.8 litri, care livrează 177 CP și este oferit atât cu o manuală cu șase trepte, cât și cu o automată. Varianta cu manuală accelerează de la 0 la 100 km/h în 12.1 secunde, pe când automata are nevoie de 12.7 secunde pentru aceeași manevră. Există și motoare pe benzină în ofertă, dar acestea nu sunt disponibile în România pentru că nu sunt populare între conaționalii noștri.

Previous post

Range Rover facelift: acum cu variantă hibridă și interior inspirat de la Velar

Next post

Următorul Range Rover Evoque va fi și hibrid plug-in

No Comment

Leave a reply