Posts Tagged

offroad

La Slănic Moldova, în perioada 18-21 mai, se desfășoară Trofeul Dacii Liberi etapa care și-a câștigat renumele datorită probei numită Noaptea Nemirei. Vineri, 19 mai, se va porni în jurul orei 10.00 pe trasele claselor Standard, Open și Extrem, iar după zecile de km făcuți pe lumină, seara se va …

O alternativă serioasă la motorizarea diesel 1.5 dCi a lui Duster nu a apărut mai devreme de lansarea faceliftului, ocazie cu care am văzut prima dată la treabă noul propulsor pe benzină, de 1.2 litri, ce s-a instalat instantaneu în vârful ierarhiei în ceea ce privește puterea oferită. Cei 125 …

A doua etapa a Campionatului National de Off-Road, Trofeul Dacii Liberi se va desfasura la Slanic Moldova, in perioada 19-22 mai, iar organizatorii promit o incursiune prin istorie. Se va merge prin Muntii Nemira, pe drumuri de vama, drumuri uitate de oameni si de carti, carari parasite ce au fost …

Premiul “Maşina off-road a anului” este una dintre cele mai vechi şi mai renumite aprecieri acordate în Germania. De peste treizeci de ani, cititorii revistei 4×4 OFF ROAD aleg cele mai bune autovehicule din această clasă. Iniţiativa de votare s-a bucurat şi anul acesta de o mare popularitate: 74.282 cititori …

Bucharest Wheels Arena (BWA) s-a lansat oficial în România în 2012 sub sloganul “Depaşeşte-ţi limitele!”. Bucharest Wheels Arena, organizat în Centrul Expozitional Romexpo, a prezentat publicului pe parcursul a 3 zile şi 3 nopti, pe o suprafaţă exterioară şi interioară de peste 40.000 mp, un concept inovator şi cea mai …

În scurt timp după cel de-al doilea “descălecat” al mărcii Dacia în lumea 4×4, aprecierile la adresa modelului românesc nu au încetat să apară şi chiar să se amplifice astăzi, la 3 ani după apariţia lui Duster. Formula constructivă simplă, preţul competitiv şi aptitudinile bune în teren au fost de …

Iarna aceasta a pus la grea încercare zona Moldovei şi, aşa cum ne-am obişnuit, pasionaţii de off-road şi maşini 4×4 nu au stat nici de această dată nepăsători. Culub Ofrroad Vaslui a reuşit să strângă 17 maşini de teren şi o utilitară pe care le-au încărcat cu ajutoare şi au …

La scurt timp după ce a câştigat cea mai bună poziţie la Muscel Adventure Trophy, Echipajul Duster 4×4 Everyone a reuşit aceeaşi performanţă şi la Cupa GTC, ce a avut loc la Sărata Moneteoru, Buzău. Avându-i la bord pe Gheorghe Catrina, pilot, şi Adrian Mihai Petcu, copilot, Duster a reuşit …

Iată ultimele detalii despre cel mai aşteptat eveniment din Bucureşti pentru acest weekend. Bucharest Wheels Arena se va desfăşura astfel: Vineri 8 Iunie 2012: 10.00– Deschiderea programului – Safety Drive PRESA – Amenajare Action Zone – Demonstratie Manu Mihalache – Simulare concurs Enduro – Simulare concurs Atv – Simulare concurs …

Bucharest Wheels ARENA se lansează oficial în România, sub sloganul “Depășește-ți limitele!”. Evenimentul se va desfăşura în Centrul Expozițional Romexpo între 8 și 10 iunie 2012. Acesta va prezenta publicului pe parcursul a 3 zile și 3 nopți, pe o suprafață exterioară și interioară de peste 40.000 mp, un concept …