Posts Tagged

glc coupe

Cred că nu este prima dată când vă spunem că nu suntem fanii SUV-urilor, dar în ultima perioadă, Mercedes-Benz a început să facă mașini și pe gustul nostru. Nu vorbim despre desgin, ci despre capacitățile din off-road. GLC ne-a demonstrat că știe cu ce se mănâncă și traseele din afara …

Prof. Dr. Thomas Weber, directorul de dezvoltare și cercetare din cadrul Mercedes-Benz a confirmat pentru publicația The Detroit Bureau că GLC Coupe Concept va ajunge pe piață sub forma unui model de serie. Bine, era relativ simplu să ne imaginăm că acest lucru se va întâmpla, din moment ce contructorul …

Mercedes-Benz a publicat primele imagini oficiale cu conceptul GLC Coupe. Descris drept un crossover coupe gata să se ia la trântă cu BMW X4, prototipul germanilor vine într-o formă foarte apropiată de viitoarea versiune de serie. Așa cum era normal, GLC Coupe vine cu o mulțime de elemente pe care …

Mercedes-Benz a publicat prima schiță cu viitorul GLC Coupe, model programat să ajungă în fața publicului în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, eveniment care își va deschide porțile pe 20 aprilie. Astfel, Mercedes-Benz mizează pe aceeași strategie ca și în cazul lui GLE. Mai întâi am văzut coupe-ul, iar …