Home»Aventura»Spre nord! Pe urme de… Ural si Kamaz – Siberia

Spre nord! Pe urme de… Ural si Kamaz – Siberia

Spre Nord! Pe urme de... Ural si Kamaz - aventura in Siberia

0
Shares
Pinterest Google+

Asa poate fi descrisa, in formula cea mai scurta, aventura celor opt romani care si-au lasat joburile si familia timp de 55 de zile pentru a primi la schimb calatoria vietii lor, drumul pana la Tiksi prin Siberia cea aspra, un drum traseu si plin de peripetii, ce a insumat aproape 30.000 km.

Autor: Mihai Tuca, Adaptare: Razvan Loghin, Foto: Florentin Tufa, Mihai Tuca, George Oprea

Siberia, un nume care da fiori multora dintre noi, o enigma pe cat de mare, pe atat de deplina si un prim gand care iti vine, de pustiu inghetat. Cum ar fi sa gasesti oameni acolo unde nici nu iti imaginezi ca pot trai? Acolo unde pe harti sau pe fotografii din satelit nu apar decat ape, rauri uriase si sute de lacuri. Acolo unde iarna este cea care domina intregul an, unde soarele apare printre furtuni aprige, unde noaptea are cerul colorat in lungi si verzi flacari. Dar, iata ca exista viata si aici. Trebuie doar sa o cauti, sa iti doresti cu ardoare sa ajungi la ea.

Ideea de a pleca in aceasta aventura s-a infiripat in prima expeditie din iarna lui 2012, atunci cand, in Siberia orientala – mai precis in micul sat de crescatori de reni Topolinoe – am crezut ca este capatul lumii si mai departe de acolo nu se poate merge. Pe o inscriptie aflata pe un stalp asezat langa singurul bufet din sat aparea insa un mic indicator din lemn, o sageata pe care scria Batagay. Asa am aflat ca de fapt, de aici incepe adevarata Siberie, cea parcursa cu greu doar pe raurile inghetate si pe banchiza Oceanului de Nord. Din aproape in aproape, am descoperit asezari omenesti, viata pe care altminteri nu o gasesti pe nicio harta sau ghid. Deci, la drum, catre ultima reduta de civilizatie omeneasca!

Cum orice mare aventura incepe dintr-un punct, ex­pe­ditia a startat pe 18 februarie 2015 dintr-un  Bucuresti agitat si parasit insa in graba pentru ca echipa sa se regrupeze, din mers, cu un popas la Predeal, unul la Sibiu si altul la Hunedoara, acolo unde a fost si ultima noapte petrecuta in Romania. Cele trei masini identice din punct de vedere tehnic au fost Toyota Land Cruiser HZJ80, burdusite cu echipamentul necesar supravietuirii in me­diu ostil, dar si aparatura foto-video, navigatie si comunicatie.

FLO_0153

Drumul catre Rusia a trecut prin Ungaria, Slovacia, Polonia si mai apoi prin Belarus, de unde a inceput sa se simta primul iz al unei tari din fostului bloc comunist. Debarcarea la portile Kremlinului a avut loc pe 23 februarie la ora trei, pe un vant cumplit. Baietii nu se mai puteau opri din a surprinde bogatia de culori si lumini din Piata Rosie, luminata ca-n plina zi, cu toate proiectoarele atintite desigur catre mausoleul tovarasului Lenin.

Luam micul dejun de la ora 11:30, limitandu-ne doar la omleta si  cafea, pentru a da cat mai repede fuga catre activitati turistice. Un amic din Rusia ne asigura un ghidaj extrem de pretios prin tot orasul. Vedem o gramada de statii de metrou care sunt mai decorate decat toate sufrageriile bunicelor noastre la un loc, un amestec foarte echilibrat de stiluri din perioada anilor ‘40. Fiecare statie, diferita de cealalta, au o luminozitate exceptionala, desi sunt puse in fundul pamantului, la capatul unor scari rulante interminabile. La suprafata gasim cladiri imense, vedem Uni­versitatea Lomonosov pierzandu-se in nori, la fel ca si noile cladiri de afaceri din centrul nou – Moscow City. Pe cat de frumoase sunt rusoaicele, pe care le zarim la tot pasul, pe atat de mare este totul la Moscova.

Parasim capitala dis de dimineata pe o autostrada care, din cand in cand are treceri de pietoni semaforizate, pe langa politistii si obisnuitele gropi. Dupa “doar” patru sute de kilometri ne oprim sub zidurile cetatii Nijniy Movgorod, asezate pe un promontoriu pe malul Volgai. Zidurile de caramida ascund in spate o mica expozitie de vehicule militare langa care ne pozam cu nesat, in timp ce Cornel ne introduce in tainele mecanicii, explicandu-ne despre amortizoarele mecanice de pe GAZ.  Urmatoarea destinatie este Kazan, ale carui minarete albe ni se arata in noapte, pe 25 februarie.  La lumina reflectoarelor totul pare si mai curat, amplificat de un aer limpede de minus 5 grade. Cladiri dantelate, minarete inalte, ziduri crenelate, fatade profilate, toate ne inspira si ne tin lipiti de aparatele de fotografiat.

A doua zi, setam GPS-ul si reusim sa gasim cu greu iesirea catre est, spre urmatoarea noastra etapa. Inca nu stim nimic de anvelopele comandate, acestea fiind pe drum dinspre Vladivostok, probabil in vreun vagon al Transsiberianului.

Pe noapte, am ajuns la casa clubului Night Wolves din Naberejnie Chelny, locul nostru de somn pentru urmatoarea perioada. Intram intr-un loc aflat printre cateva zeci de garaje, ne oprim in dreptul unuia cu o usa de tabla groasa si gasim un living cochet cu de toate, mare cat doua garaje. Centrala pe ulei ars trage tare, gatim niste pelmeni (un fel de gnocchi cu carne), aducem niste bere cumparata ilegal dupa ora 22 si iar ne prinde ora 3 noaptea, ca si cand am vrea sa ne acomodam din timp cu fusul orar de la est. Dupa trei zile in care am stat in fumul centralei si aburul robinetilor defecti, am pornit cu optimism catre umatoarea destinatie, mai ales ca aflasem de soarta anvelopelor ce trecusera de Novosibirsk, indreptandu-se catre Cheliabinsk sau Ekaterinburg, de unde le puteam prelua. Plecam si, dupa alte sute bune de kilometri prin paduri si printre camioane, ajungem in pasul dominat de un obelisc, pe care scrie Asia (in partea de unde venim desigur, pe cealalta scrie Europa). Bucurie mare, se simte primul pas mai insemnat pe care il facem, iar in statia CB, s-a auzit o voce pe canalul 22 care zicea ca ne intalnim in parcarea de la Kaufland, iar telefonul mobil a luat-o razna, inregistrandu-se intr-o retea din Suedia, de la care am primit chiar un SMS cu tarifele de roaming si urarea de bun venit in Suedia.

Au urmat cateva zile de mers prin frig si zapada, dupa care directia a fost data de o prioritate absoluta – anvelopele cu care trebuia sa dovedim frigul si zapada. Aflasem ca trebuie sa le ridicam din Novosibirsk, localitate in care am si ajuns pe 5 martie, dupa un peisaj ce s-a repetat obsesiv, cu aceiasi mesteceni plini cu chiciura, cu zapada de pe geamuri care mai aparea cateodata si pe interior, din cauza frigului si a celor minus 22 de grade pe care le aratau termometrele, in ciuda faptului ca aveam caldura pornita. Novosibirsk-ul arata cumva ca Buzaul dupa viscolul din 2012, insa nimeni nu se plange. Aventura de a avea anvelopele montate pe masina s-a sfarsit cu greu, insa a fost momentul in care am putut pasi cu mai multa incredere in expeditia noastra.

siberia 3

 

Final de etapa, inceput de aventura

Mergand la drum peste dealurile siberiene, depistez un fenomen foarte ciudat. Drumul suie si coboara coline impadurite, cu termometrul fixat constant pe la minus 28 de grade, insa la fiecare coborare intr-o vale, temperatura coboara aproape instantaneu cu cel putin zece grade. Am remarcat de cateva ori varfuri de minus 37, pentru ca, dupa trei-patru sute de metri, temperatura exterioara sa urce din nou la minus 27-28. Si asta de zeci de ori. Geamurile masinilor sunt inghetate pe interior, copilotii dorm bine in saci, pe saltelele din spate.

Aproape doua mii de kilometri ni se pun sub rotile cele noi, apoi trecem podul peste Angara, afluentul din care se formeaza fluviul Enisei si ajungem pe 8 martie in Irkutsk, iar ziua urmatoare la lacul Baikal, cel mai adanc din lume, zice-se.

Dupa alte cateva mii de kilometri fara a gasi localitati prea insemnate, o tabla de pe marginea drumului ne arata in noapte ca am intrat in Respublika Sakha Yakutia, o tarisoara cam cat Europa si cu o populatie cat a Bucurestiului. Suntem intampinati brusc de un vijgalau din fata care ne baga intr-a treia la vale. Aha, asta este Siberia pe care o doream si o visam, nu? Trecem mai multe culmi impadurite cu altitudini de peste o mie de metri, drumul incepe sa dezmembreze usor din piesele de care masinile nu mai au nevoie.

 

Yakutsk, de aici vor incepe toate

12 martie 2015 – Intram in orasul frigului pe o caldura de nesuportat, sunt minus 15 grade si transpiram. Prima etapa pe care o asteptam demult este intalnirea cu institutia FSB judeteana de la care ne trebuie un permis de trecere prin zona de nord a Yakutiei, apoi sa gasim locul unde ni se aranjase montajul unui parbriz suplimentar. La Yakutsk, o mare parte a masinilor au montate astfel de parbrize duble, iar cei mai silitori au extins operatiunea si asupra geamurilor de la usile din fata. Se pare ca este un ‘‘must have’’ atat din pricina frigului, care poate intra prin partea din fata a masinii, cat si impotriva unui condens interior care ingheata instantaneu. Am vazut vitraje dublate asa la UAZ-uri, MAZ-uri (autobuzele locale) si la multe masini cu preturi din multe cifre. Ne conformam si noi si, intr-o jumatate de ora, parbrizele sunt la locul lor.

siberia 5

Kolama, Drumul Oaselor

Impachetam destul de greu, masinile se apropie incetul cu incetul de sol, coplesite de cei 850 litri de motorina impartita prin rezervoare, iar jachetele de puf invadeaza tot spatiul. Traversam prin Lena si apoi iesim din apa pe Drumul Oaselor, ocolind cateva camioane care derapau de mama focului la deal. Simtim ca intram, in sfarsit, in lumea pe care o asteptam de ceva vreme, drumul inghetat se asterne cu viteza in fata. Un sofer intalnit intr-o parcare ne spune ca e neobisnuit de cald (-5 grade) si sunt locuri in care a izbucnit apa subterana si a rupt drumurile de gheata. Trecem Aldanul pe inserat si parcam intr-un final la Toplii Kliuci, un orasel nesperat de alb si curat, fara urma prafului de carbune asternut peste tot, asa cum il cunoscusem in 2012.

Dupa revizia masinilor si inlocuirea unui alternator, plecam la drum si gasim dupa ceva vreme tabla pe care scrie Topolinoe si Batagay. Drumul se ingusteaza, ninsoarea se inteteste si suntem mai atenti la ce surprize ne poate aduce drumul din fata. Prima oprire mai consistenta se intampla la podul de lemn de peste raul Menkiule, construit de catre detinutii incarcerati aici in anii ’40-’50. Muntii incep sa se adune inspre noi, intram pe valea cu cele doua lagare de munca fortata, care abia se mai zaresc printre nameti si o luam pieptis catre trecatoare, in timp ce temperatura incepe sa scada.

Dupa inca o noapte, pornim motoarele si ne pozam cu indicatorul blamat pentru prezenta noastra aici, o mica sageata de lemn care arata inspre un rau si pe care scrie Batagay. Intram pe rau si dedesubt avem doar gheata,  cand albastra, cand spre verde, zgariata de lanturile camioanelor cu care ne tot petrecem. Pe alocuri vedem mari umflaturi de gheata si zone cu apa iesita la suprafata prin care traversam incet, cat sa nu deranjam spiritele care au topit natura la minus 10 grade. Dupa vreo 100 de kilometri parcursi, iesim din rau si peisajul se schimba, drumul o ia prin taigaua larga, peste cateva lacuri, iar noaptea campam la minus 30 de grade si avem parte de o surpriza: Aurora Boreala!

Continuam dimineata pe raul Adacha si ajungem intr-o mica asezare unde drumul revine pe pamant stabil si simtim ca nu am muncit in zadar de douasprezece ore incoace. Odata cu asfintitul si dupa 430 km parcursi, coboram in Batagay, tinta noastra de trei ani incoace, de unde primim onorati certificatele de vizitator emise de domnul primar. Nominale, desigur.  Plecam catre Tiksi calcand cu cele patru tone pe o gheata lucie, care trosnea fulgerator pe sub picioare.  De doua ori vedem la cincizeci de metri lateral cate un Kamaz pe jumatate scufundat in gheata. Pana la Ust Kuyga drumul este aproape repetitiv pe raul Yana, printre dealuri cu aceleasi paduri infinite. Reusim sa facem cateva sute de kilometri fara prea multe opriri.

 

21 martie 2015 – TIKSI !

Dimineata savuram cafeaua fierbinte facuta la invertorul din masini si pornim repede la drum. Varful dealului ne opreste respiratia, padurea rara se termina brusc si incepe Marele Alb, tundra perfect alba si infinita. Vedem o Siberie care isi dezvaluie brusc toate secretele. Momentul in care atingem marginea hartii militare corespunde cu cel in care orizontul se face plat, ne oprim in fata a doua indicatoare pe care scrie More Laptev si Nayba, un nume potrivit pentru un peisaj care, pe alocuri, iti da fiori.

Urmeaza o urcare abrupta catre mal si ajungem fix in fata blocului cu secera si ciocanul zugravite pe calcan, impreuna cu sloganul ‘‘Slava Truda’’. Punctul terminus il sarbatorim in dreptul indicatorului din litere mari de tabla, T.I.K.S.I. si o ancora sprijinita de litera T, semn ca  avem in fata poarta maritima a Yakutiei. Zambete si lacrimi, din cauza vantului si a burnitei pe care ceata ne-a adus-o, iar poza de grup ne delimiteaza jumatatea drumului nostru, atingerea unei destinatii care ni se parea de neatins.

A urmat cel mai aprig control al bagajelor si vizita pe indelete a unui loc de unde se termina totul, capatul de sus al lumii noastre. Ne pregatim sufleteste pentru intoarcerea catre casa, un drum cu cel putin la fel de multe lucruri de povestit. O aventura despre care va invit sa cititi pe indelete in cartea ce urmeaza a fi lansata – “Catre Nord, pe urme de Ural si Kamaz”, din care, pentru a crea acest material, am extras doar o mica parte din cele traite, pas cu pas, pe parcursul a 29.024 km.

siberia 4

Previous post

Renault Maxthon în primul teaser video

Next post

A aparut editia aprilie-mai a revistei 4×4 Adventure!

1 Comment

  1. […] 20, 2016 Aventura/Prin […]

Leave a reply