Home»Noutati»Schimbare dramatică de legislație pentru mașinile cu volanul pe dreapta

Schimbare dramatică de legislație pentru mașinile cu volanul pe dreapta

0
Shares
Pinterest Google+

Proiectul propus de Ministerul Transporturilor în luna iulie privind interzicerea înmatriculării de mașini cu volanul pe dreapta din afara Uniunii Europene a fost aprobat.

Odată ce va fi publicat în Monitorul Oficial, va intra în vigoare cu toate prevederile. Proiectul vizează reducerea numărului de vehicule cu volanul pe dreapta înmatriculate în România. Pentru că ar fi fost împotriva legislației europene să interzică înmatricularea mașinilor cu volanul pe dreapta, cei responsabili de legislație au decis să interzică înmatricularea mașinilor cu volanul pe dreapta provenite din afara Uniunii Europene.

După Brexit, această prevedere va afecta și mașinile importate din Regatul Unit care au volanul pe partea dreaptă. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord va ieși din UE în martie 2019, potrivit planurilor existente, ceea ce înseamnă că nu vor mai putea fi înmatriculate în România mașinile importate din acea țară după acel moment. Dacă am avea așa ceva în plan, nu am aștepta până atunci.

În prezent, nu este clar ce va face noua normă legislativă cu mașinile importate din Cipru, Malta și Irlanda, țări ale Uniunii Europene în care se conduce pe partea stângă a drumului. Cel mai probabil, nu vor fi restricții, pentru că ar încălca normele europene. În orice caz, situația va fi cel puțin ironică.

Ce nu va fi ironic în noua legislație este faptul că proprietarii de mașini cu volanul pe dreapta vor fi obligați să le schimbe postul de conducere pe partea stângă la următoarea modificare în cartea de identitate. Practic, dacă ai o mașină cu volanul pe partea dreaptă și vrei să îi schimbi motorul, să repoansonezi seria de șasiu, să schimbi jantele sau anvelopele omologate sau doar să îi schimbi culoarea, legea te va obliga să îi muți și postul de conducere pe partea stângă.

Din câte știm noi, măsura este legală atât conform legislației noastre, cât și a celei din Uniunea Europeană. Evident, aceasta are scopul de a reduce numărul acestor vehicule pe drumurile din România. Vestea bună este că nu vei fi oprit dacă vrei să imporți o masină cu volanul pe dreapta pe care vrei să o folosești pentru piese, ceea ce este de ajutor dacă ai o mașină mai veche și mai rară pentru care se găsesc cu greu repere noi.

Previous post

Brabus modifică Mercedes-AMG GLS63 S

Next post

Unimog în varianta pentru pompieri - un custom din Germania

No Comment

Leave a reply