Home»Noutati»Rezvani pregătește un SUV extrem care va avea peste 500 CP

Rezvani pregătește un SUV extrem care va avea peste 500 CP

0
Shares
Pinterest Google+

Rezvani este o companie americană cunoscută până acum pentru modele sport cu o masă redusă. Ei bine, vor să facă și un SUV, iar oficialii ne promit ceva extrem.

L-au numit Beast, un cuvânt în limba engleză care nu necesită traducere, iar șasiul său este preluat de la Ariel Atom, un model britanic cunoscut pentru performanțele sale. Acestea din urmă sunt asigurate de masa redusă, legată și de amănunte insignifiante precum lipsa geamurilor, a parbrizului, sau a portierelor.

SUV-ul celor de la Rezvani va oferi între 500 și 700 CP, iar valoarea inferioară deja nu mai este atât de impresionantă în acest domeniu și această clasă. Am îndrăzni să spunem că nici măcar 700 de cai putere nu mai sunt ce-au fost, dar Beast va compensa cu o masă totală de sub o tonă.

Este probabil ca valoarea menționată de constructor să fie „uscată”, dar tot este jumătate din cât are un X5 M cu o putere comparabilă. La prima vedere, deși va fi ușor, noul SUV ar putea să nu fie cea mai bună alegere pentru teren accidentat.

Pe macadam, însă, ar putea fi ceva spectaculos și dificil de condus chiar și cu toate sistemele electronice din dotare. Conform primelor informații oficiale, modelul va fi un off-roader robust, nu doar pentru parcările de mall-uri și plajele lumii. Nu este clar cât va costa și dacă va sosi și în Europa, dar cine și-l permite se poate ocupa și de o omologare individuală dacă tot se apucă de treabă.

Previous post

Defender devine Frankenstein în SUA cu un V8 de Corvette

Next post

Două Suzuki Jimny au devenit un Mercedes-AMG G63 6x6 în Japonia

No Comment

Leave a reply