Home»Noutati»Diverse»Renault Captur va primi un frate în 2019

Renault Captur va primi un frate în 2019

0
Shares
Pinterest Google+

Renault Captur are deja patru ani de carieră și un facelift în spate, iar viitorul îi va aduce și un frate.

Potrivit unor surse, francezii vor să lanseze un SUV de segment B care ar putea fi denumit Grand Captur și care ar sosi în 2019. Renault se bucură de titlul de cel mai bine vândut SUV mic din Europa în prima jumătate a acestui an, așa că debutul unui frate mai mic pentru acesta este logic din punct de vedere economic.

Potențialul de vânzări al unui Captur ceva mai mare i-a făcut pe liderii Renault să se găndească serios la aprobarea proiectului Grand Captur, care ar putea veni cu anumite elemente care nu se găsesc în această gamă, cum ar fi tracțiunea integrală sau motoarele diesel mai puternice. Cine știe, poate va fi și un model hibrid pregătit pentru 2019.

În acest moment, este doar un zvon Renault Grand Captur, dar nu putem să excludem această posibilitate, care a fost confirmată parțial de Rafael Vazquez, directorul fabricii Renault din Valladolid, Spania. Oficialul a vorbit despre intenția construirii în acea uzină a unui nou SUV în segmentul lui Captur, ceea ce a fost suficient pentru a lăsa de înțeles ce ar putea urma de la Renault.

Previous post

Honda a pregătit încă o motocicletă care își ține singură echilibrul

Next post

Range Rover Sport primește o variantă hibridă plug-in cu 400 CP

No Comment

Leave a reply