Home»Teste»SUV»Regele Diesel. Drive-test cu BMW X5 40d pe Transfăgărăşan.

Regele Diesel. Drive-test cu BMW X5 40d pe Transfăgărăşan.

0
Shares
Pinterest Google+

Setea de adrenalină îmbracă nenumarate forme, însă cei care vor să o potolească pe patru roţi ştiu că pentru rezultate maxime tot la un 4×4 trebuie să apeleze. Urmărind această idee a decurs şi testul nostru, în care ingredientele cele mai bune pe care le-am ales au fost BMW X5 40d şi Transfăgărăşanul, deschis nu cu mult timp în urmă circulatiei publice.

BMW X5 nu mai este o prezenţă greu de surprins pe şoselele din România, dar retuşurile aplicate cu ocazia faceliftului şi elementele de design incluse în pachetul M sunt suficient de bine conturate încât maşina cu care am plecat în test să întoarcă numeroase priviri imediat ce am apăsat butonul Start şi am pornit la drum. Să fi fost oare din cauza jantelor mari sau a eşapamentelor dreptunghiulare prin care se aude un sunet grav la fiecare apăsare mai bruscă a acceleraţiei… ramâne de aflat poate doar din poziţia de pieton. Cert este că pâna la ajunge în această postură am preferat să mai pun niste gaz pe foc, respectiv picaturi de motorină pe care motorul diesel de trei litri este capabil să le transforme oricând în adevarate explozii de putere.

Interiorul este aerisit din punct de vedere al designului şi merge în continuare pe formula tipică, simplistă, care maximizează ergonomia prin limitarea excesului de butoane şi orice ar avea legatură cu opulenţa sau cu domeniul SF. Mi-a plăcut întotdeauna din acest punct de vedere faptul că BMW nu şi-a consultat mai mult clienţii, decât pe proprii săi ingineri. Acest lucru se vede în fiecare detaliu, cum ar fi o planşă de bord simplă, bine finisată şi suficient de discretă în raport cu tehnologia aflată dedesubt. Scaunele sunt confortabile şi au susţinere laterală bună, spaţiul este suficient pe toate direcţiile, iar poziţia la volan este cea pe care îţi dai seama că ţi-ai dorit-o mereu. Pentru ca atenţia de la condus să nu fie perturbată, indicatoarele analogice sunt plasate suficient de sus şi completate cu informaţii oferite de un afisaj digital şi de un head-up display. Vizibilitatea este destul de bună pentru un SUV de aceste dimensiuni, iar alegerea nuanţelor închise pentru plafon şi a materialelor mate pentru elementele de interior contribuie la realizarea unui cockpit cu o orientare sportivă evidentă.

Dinamică on-road

Plecat la drum am încercat să mă acomodez cât mai repede cu suspensia setată „ceva” mai sportiv decât cea a maşinii cu care merg zi de zi şi să încerc a evita cât mai eficient gropile din asfaltul bucureştean. Provocarea de a rămâne calm a crescut şi mai mult pe autostradă, acolo unde căldura şi monotonia fac un mix ciudat cu frenezia catorva „piloţi” de linie dreaptă. Atitudinea Zen mă părăseşte mereu atunci când ajung pe Transfăgărăşan, iar acest lucru s-a întamplat şi de această dată.

Transfăgărăşanul se resimte după o iarnă lungă şi după neglijenţa administratorilor dar este încă unul din cele mai bune locuri de pe pământ atunci când îţi propui să scoţi sufletul din orice motor, indiferent de marcă, capacitate sau tehnologie. Călcat pe nervi, X5-ul se transformă repede într-o bestie dornică să răspundă cât mai bine noilor cerinţe. Motorul cu şase cilindri in linie şi supraalimentare în două faze este foarte responsiv şi are un lag foarte mic în comparaţie cu un turbodiesel convenţional. Cutia de viteze cu opt trepte schimbă rapid şi reacţionează imediat atunci când „simte” că regimul de condus normal se schimbă cu unul sportiv. Există şi un mod Sport ce va face reacţia maşinii mai rapidă şi care aduce o schimbare a treptelor mai sus în turaţie şi o frânare de motor mai eficientă. Totuşi, cele mai bune rezultate se obţin prin schimbarea manuală a rapoartelor prin faptul că poţi „cere” din timp treapta de viteză cu care vrei să intri sau să ieşi din viraj, lucru care se realizează instantaneu. Această facilitate este foarte la îndemână prin intermediul padelelor de la volan dar şi a faptului că direcţia este suficient de agilă încât, abordate corect, majoritatea virajelor de pe un astfel de traseu să nu aibă nevoie ca volanul să fie rotit mai mult de un sfert de tură. Este unul din cele mai bune sisteme de direcţie întâlnite pe un SUV şi care face casă bună cu un centru de greutate coborât şi cu o repartiţie exemplară a maselor.

Sistemele electronice sunt cele care limitează de regulă plăcerea atunci când vrei să mergi la limită, dar la X5 lucrurile stau diferit. Sistemul electronic de stabilitate (DSC) este foarte permisiv şi, dacă nu faci greşeli majore, cum ar fi subvirarea, nu te va penaliza reducând motorul. Sistemul xDrive este interconectat cu DSC-ul şi este un alt exemplu de gestiune corectă ce face ca tot timpul să dispui de beneficiile sistemului 4×4 şi nu doar atunci când ajungi în situaţii critice, aşa cum se întâmplă la majoritatea sitemelor 4×4 mai ieftine şi mai puţin evoluate. Este un mod de lucru proactiv ce aduce avantaje enorme în cazul unui condus sportiv, dar şi în situaţii de drum alunecos. Suspensia este şi ea setată foarte bine în raport cu celelalte caracteristici ale maşinii şi face ca ruliul să fie foarte redus în viraje şi să contribuie la un sentiment general de siguranţă atunci când foloseşti întreg potenţialul maşinii. Fiind unul din liderii siguranţei în acest segment, X5 dispune şi de un ajutor substanţial al sistemului de frânare atunci când lucrurile tind să meargă prost, dar şi pentru a regla fin jocul cu masele pe un traseu ca cel încercat de noi.

Dinamică off-road

Gândit în fiecare detaliu pentru a aşterne cât mai bine pe asfalt cei 306 CP, BMW X5 rămâne în urmă în ceea ce priveşte aptitudinile sale în teren accidentat. Garda la sol este modestă, suspensia este pur sportivă, iar faptul că într-o echipare de top vorbim de o maşină de aproape 100.000 de euro, reprezintă deja argumente suficiente care să contureze imaginea unei maşini pe care nu o cumperi neaparat pentru astfel de activităţi. La întrebarea „ce poţi face totuşi cu un X5?” rămân însă câteva răspunsuri ce au legatură cu nevoia ocazională sau accidentală a unui 4×4, cum ar fi drumurile de macadam sau cele acoperite cu zapadă, ceva noroi sau, de ce nu, poate chiar un forestier uşor dacă anvelopele o permit. Am încercat în acest test şi unele incursiuni în afara şoselei, dar anvelopele cu latime de 315 mm s-au dovedit repede a nu fi ce mai bună alegere în lupta cu grohotisul. Suspensia devine si ea ineficienta pe un astfel de teren aşa ca nu am insistat inutil pe acest capitol decât pentru a vedea cum îşi face treaba sistemul de tracţiune şi să ma conving iarăşi că rolul anvelopelor nu poate fi suplinit de nicio tehnologie.

Concluzii

Deşi nu este cea mai puternică versiune din din cele trei disponibile pentru propulsorul de 3 litri, varianta pe care am condus-o şi care dispune de 306 CP reprezinta una din cele mai potrivite surse de putere pentru X5, mai ales dacă ţinem cont şi de aspectul economic. Accelerările şi reprizele puternice, zgomotul insesizabil şi o medie de consum sub 10 litri sunt principalele argumete aduse în favoarea acestei motorizari. Designul exterior agresiv şi pachetul tehnic de nivel înalt fac în continuare din X5 unul cele mai evoluate şi mai dinamice SUV-uri de pe piaţă. Chiar şi în versiunea Diesel, X5 arătat că poate susţine un nivel de performanţă la care cei mai mulţi dintre concurenţii încă meditează şi care este în măsură să-i compenseze nejunsurile date de fobia sa faţă de noroi şi bolovani.

Am apreciat: media de consum, demarajul, reprizele, stabilitatea, direcţia, frânele, dotările, rafinamentul.

Nu am apreciat: preţul influenţat semnificativ de unele dotări.

Text, foto: Răzvan Loghin

Preţ de bază model testat: 63.984 Euro, cu TVA.
Preţ model testat: 94.335 Euro, cu TVA

Specificaţii

Consum de combustibil
Consum urban (l/100 km): 8.8
Consum extraurban (l/100 km): 6.8
Consum mixt (l/100 km): 7.5
Emisii de CO2 (g/km): 198
Capacitate rezervor (litri, aprox.): 85

Performanţe

Viteza maximă (km/h): 236
Acceleraţie 0 – 100 km/h, (sec.): 6.6

Greutate

Masa la gol (kg): 2,185
Masa maximă admisă (kg): 2,790
Sarcina admisă (kg): 680
Sarcina admisă pe puntea faţă/ spate (kg): 1,300/1,555

Motor

Cilindri/ supape 6/4
Capacitatea (cmc): 2,993
Alezaj/ cursă (mm): 90.0/84.0
Putere maximă (CP/rpm): 306/ 4,400
Cuplu maxim (Nm /rpm): 600 / 1,500–2,500
Raport compresie : 16.5:1

Jante (versiunea de bază)

Dimensiuni pneuri faţă 255/55 R 18
Dimensiuni pneuri spate 255/55 R 18

Previous post

Extreme Lada Niva cu punţi de Cherokee şi motor de SLK (VIDEO)

Next post

Jeep din lemn, perfect funcţional (VIDEO)

1 Comment

  1. […] trecut am realizat un test cu X5 pe care l-a prezentat aici, ocazie cu care am stabilit foarte categoric că avem de a face cu o ralizare de excepţie atât […]

Leave a reply