Home»Noutati»Diverse»Probleme în off-road pentru posesorii de Chevrolet Colorado ZR2

Probleme în off-road pentru posesorii de Chevrolet Colorado ZR2

0
Shares
Pinterest Google+

Chevrolet Colorado ZR2, vârful gamei Colorado, suferă de o problemă inedită în off-road.

Respectiva problemă a fost raportată de mai mulți clienți din SUA, iar aceasta iese în evidență prin faptul că se manifestă pe teren accidentat, adică fix situația pentru care a fost optimizat acest model. Încă din fabrică, această variantă a pick-up-ului are optimizări pentru off-road, de la suspensie până la scuturi de off-road și bare de protecție speciale.

Americanii de la Jalopnik au adresat problema în detaliu și au contactat proprietarii de Colorado ZR2 pentru detalierea problemei. Aparent, airbag-urile cortină sunt declanșate pe teren accidentat atunci când sistemele vehiculului consideră că urmează o răsturnare iminentă.

Însă, după cum au notat mai mulți proprietari, situația apare chiar și la drumuri cu o înclinație modestă, fără a fi vorba de un pericol iminent de răsturnare. După cum vedeți și în fotografia de top, realizată de David Kostura, airbag-urile au fost declanșate fără ca vehiculul să fie lovit în vreun fel.

Reprezentanții Chevrolet au explciat că sunt la curent cu problema și au confirmat că sistemele vehiculului confundă circulația pe teren accidentat cu un risc iminent de răsturnare. Însă, nu au specificat dacă vor remedia în vreun fel situația. Americanii de la Kelley Blue Book au trecut printr-un incident similar la testele derulate cu un Colorado Z71, o variantă mai puțin pregătită de off-road decât modelul ZR2. La vremea respectivă, situația a fost catalogată drept un incident izolat.

În clipul video de mai jos puteți vedea exact momentul în care sunt declanșate airbag-urile pe off-road.

 

Foto top: Joe Finn

Video: Matt Gotowchikow

Previous post

DS3 Crossback: Noul SUV de clasă mică al francezilor

Next post

Mitsubishi L200 facelift: primul teaser oficial

No Comment

Leave a reply