Home»Noutati»Diverse»Plângeri neobișnuite pentru Jeep Wrangler în SUA

Plângeri neobișnuite pentru Jeep Wrangler în SUA

0
Shares
Pinterest Google+

Noua generație a lui Jeep Wrangler nu a scăpat de plângerile americanilor la NHTSA.

Vorbim despre organismul responsabil de rechemările în service și de evaluarea siguranței vehiculelor nou-lansate pe piața. Organizația NHTSA este echivalentul ANPC-ului în materie de plângeri legate de vehicule și alte mijloace de transport, iar orice client este liber să facă o plângere în privința siguranței vehiculului pe care îl conduce.

În cazul noului Wrangler, aproximativ 200 de americani au făcut plângeri legate de funcționarea sistemului de direcție. Ei s-au plâns că volanul tramură puternic dacă trec peste o denivelare la viteze ridicate. După cum recunosc și ei, situația dispare odată ce încetinesc, dar ei se declară înspăimântați de problemă.

Reprezentanții Fiat Chrysler Automobiles au declarat că situația descrisă este comună pentru orice autovehicul echipat cu o punte față rigidă și că nu reprezintă o problemă de siguranță. De obicei, asemenea probleme sunt cauzate de modificări exagerate sau de anvelope supradimensionate, respectiv de presiuni incorecte ale pneurilor, roți care necesită echilibrare sau componente avariate sau uzate ale sistemului de direcție.

În cazul acestor plângeri, este vorba despre modele aproape noi, cu un rulaj mic. Situația poate fi descrisă destul de simplu pentru cei care nu au mai condus un autovehicul cu punte față rigidă: denivelările sau schimbările de suprafață de rulare întâlnite la viteze mari pot fi resimțite sub forma unor vibrații puternice în volan sau printr-o direcție mai greu de manevrat decât de obicei. Cei care au făcut pană la o roată de pe puntea față sunt familiarizați cu senzația.

Soluția este simplă: când simți că direcția vehiculului pe care îl conduci nu mai poate fi controlată, redu viteza treptat și ține ferm, dar relaxat, volanul până la recăpătarea controlului. Verifică apoi presiunea în anvelope, anvelopele, integritatea jantelor, componentele suspensiei și a sistemului de direcție. Există amortizoare pentru direcție în cazul în care problema persistă, însă este posibil să fie și reglaje greșite la nivelul geometriei.

Americanii de la Detroit Free Press au investigat situația și au descoperită că există peste 600 de asemenea plângeri din 1995 până în prezent referitoare la modele Jeep. Probleme similare au fost investigate în cazul modelelor Ford F-250 și F-350 fabricate între 2005 și 2007. Aceste probleme nu au fost urmate de o rechemare în service la momentul respectiv, deoarece NHTSA a considerat că situația este de așteptat pentru această configurație de suspensie.

În cazul autoturismelor echipate cu punte spate rigidă, probleme similare pot fi întâlnite în condiții asemănătoare, dar acestea tind să ducă la pierderea controlului asupra volanului în urma inducerii unui comportament supravirator.

Previous post

Kia Soul se pregătește să primească o nouă generație

Next post

Mani Gyenes are fractură de humerus, dar tot merge în Dakar 2019

No Comment

Leave a reply