Home»Noutati»Diverse»Parteneriatul dintre Volkswagen și Tata Motors a picat

Parteneriatul dintre Volkswagen și Tata Motors a picat

0
Shares
Pinterest Google+

Volkswagen și Tata Motors au decis să renunțe la parteneriatul joint-venture pe care l-au tot discutat în ultimele luni.

Concernul german dorea să intre cu putere pe piețele emergente din Asia și nu numai, iar totul urma să se întâmple folosind o platformă tehnică de la Tata Motors. Marca Skoda era responsabilă de negocieri încă din luna martie, când ambele companii au semnat un memorandum de înțelegere în privința unei colaborări de acest tip.

Cehii au anunțat că sinergiile economice și tehnice dorite de ambii parteneri nu se puteau îndeplini conform dorințelor, așa că au stabilit să nu urmeze mai departe discuțiile. Situația se poate schimba în viitor, desigur, dar mai durează până când Volkswagen Group se va răzgândi în această privință.

Nemții voiau să folosească platforma AMP de la Tata Motors, dar o cercetare amănunțită i-a făcut să renunțe. Cel mai probabil, componentele dezvoltate de Volkswagen Group cu miliarde de euro nu se potriveau sub nicio formă, așa că au decis să renunțe înainte să se aleagă cu un nou scandal, după cum au pățit pe vremea parteneriatului cu Suzuki, cu care s-au și judecat în urma unui parteneriat care n-a mers așa cum s-a dorit.

Previous post

Zvonuri: Opel nu mai face un SUV care să fie vârf de gamă

Next post

Un test de anvelope îți arată de ce nu vrei cauciucuri ieftine

No Comment

Leave a reply