Home»Noutati»Diverse»Morgan EV3 devine realitate: prima mașină electrică a englezilor

Morgan EV3 devine realitate: prima mașină electrică a englezilor

0
Shares
Pinterest Google+

Morgan EV3 va fi primul autoturism 100% electric al mărcii britanice cunoscute pentru modelele sale cu trei roți.

Englezii au transformat în realitate conceptul EV3 pe care l-au prezentat în urmă cu trei ani și au decis să-l introducă în producție începând cu anul 2018. Evident, linia de producție va rămâne neschimbată, deci vorbim despre primul vehicul electric de serie asamblat manual. Chiar dacă nu este un off-roader sau vreun SUV, acest autovehicul merită atenția noastră.

Morgan EV3 reprezintă un amalgam de tehnologie modernă și de tehnici clasice de construcție a automobilelelor. În mod interesant, acest model este și primul Morgan care se bucură de panouri de caroserie compozite în construcția sa, adică o nouă premieră pentru Morgan.

Bateria sa este de 21 kWh și alimentează un motor de 34.8 kW, răcit cu lichid. Acesta din urmă angrenează roata din spate. Englezii spun că performanțele sunt apropiate de cele ale modelului 3Wheeler, cu avantajul că nu riști să-ți arzi pielea pe evacuarea amplasată lângă cockpit. Autonomia estimată este de 193 de kilometri, probabil în ciclul NEDC. Deci vei putea merge 150 de kilometri reali, suficienți pentru o distracție de o zi cu un roadster englezesc asamblat manual.

Pentru moment, nu avem informații despre prețul său, dar este probabil să fie mai scump decât 3Wheeler.

Previous post

Hennessey VelociRaptor 6x6 este disponibil pentru comandă: 350.000 de dolari

Next post

Toyota Land Cruiser V8 primește interior BMW de la Bulgari

No Comment

Leave a reply