Home»Noutati»Ken Block are un nou pick-up: Are peste 900 CP!

Ken Block are un nou pick-up: Are peste 900 CP!

0
Shares
Pinterest Google+

Ken Block a prezentat noua sa mașină pentru cascadorii. Vehiculul va fi vedeta episodului zece din celebra serie Gymkhana.

Block a modificat un Ford F-150 din 1977, la fel cum avea tatăl său când era el era copil, iar modificările l-au transformat în ceva de nerecunoscut pentru fanii pick-up-ului clasic.

Responsabili de modificări sunt cei de la atelierul Detroit Speed, iar modificările se centrează pe motorul V6 twin-turbo EcoBoost de 3.5 litri al lui Ford GT. Însă nu au preluat motorul mașinii de stradă, ci pe cel care echipează modelul de LeMans. Acesta dezvoltă 914 CP și 952 Nm, adică de patru ori mai mulți cai decât avea cea mai puternică versiune a celei de-a șasea generații a lui F-150.

Vehiculul are tracțiune integrală și o cutie de viteze secvențială Sadev cu șase trepte. Puterea ajunge la asfalt printr-un set de jante din aliaj de 20 de inch, îmbrăcate cu anvelope Toyo de performanță.

A fost schimbată și caroseria, iar cea pe care o vedeți în imaginile de mai jos este realizată din aluminiu din industria aerospațială, cu specificații militare. În mod amuzant, echipa i-a amplasat un eleron generos deasupra benei, un cârlig de remorcare și o cameră de marșarier.

Ken Block a declarat că proiectul acesta este în lucru de aproape doi ani și că este perechea Mustangului său de peste 1.000 de cai putere. Vom vedea episodul numărul zece din seria Gymkhana în luna decembrie, urmând să fie disponibil pe YouTube în a doua parte a lunii respective.

Previous post

Hyundai Tucson facelift: Prețuri în România

Next post

VIDEO: Motivul pentru care unii își cumpăra SUV-uri

No Comment

Leave a reply