Experiențe în familie. Test Seat Leon X-Perience 2.0 TDI 4Drive
4x4adventure.ro 2016-09-20
Diesel, break și.. 4×4! O formulă peste care e greu să mai adaugi ceva. Cei de la Seat au știut să mai adauge câte un ingredient pe ici, pe colo în rețeta lui Leon X-Perience, rezultatul fiind o mașină de care să te poți bucura în foarte multe situații. Unul dintre aceste ingrediente este aspectul. Designerii Seat au știut mereu să iasă în evidență, iar acum se pare că au muncit ceva mai mult.
Liniile agresive ale lui Leon au acum un bonus, oferit de prezența unor elemente din plastic ce îmbracă părțile expuse ale caroseriei și care îl trimit acum în zona crossoverelor, chiar dacă mai timid, mai cu jumătate de normă. Blocurile față spate cu iluminare LED sunt o altă găselniță de design, dar care au și o utilitate practică evidentă, farurile fiind unele dintre cele mai eficiene pe care le-am întâlnit în ultimul timp. Interiorul este foarte încăpător, iar cei care au gândit repartiția spațiului i-au avut în vedere și pe ocupanții locurilor din spate, cărora le-a rezervat zone ample de confort la nivelul picioarelor. Scaunele au o tentă sportivă, ca și stilul abordat de întreaga planșă de bord, iar tapițeria combinată piele-Alcantara este o opțiune la care merită să reflectați dacă veți configura un astfel de model. Portbagajul beneficiază de o un acces bun oferit de hayonul foarte mare și dispune de zone de amarare și priză suplimentară de 12V, dar și de posibilitatea de a fi extins prin rabatarea banchetei.
La drum lucrurile stau foarte bine datorită unui TDI de doi litri ce produce 184 CP, cuplat la o cutie dublu-ambreiaj cu șase trepte. Leon X-Perience dispune de un sistem de tracțiune integrală ce are la bază sistemul Haldex. Motorul nu este atât de rafinat pe cât m-aș fi așteptat, însă e capabil de reprize impresionante în cazul depășirilor, dar și pentru a atinge viteze de croazieră respectabile. Pentru că nu am putut să nu folosesc din plin resursele de putere disponibile, nu am putut explora foarte mult latura economică a acestui propulsor, cei 7-7.5 litri consumați în medie fiind departe de cei 5,4 litri trecuți în specificațiile mașinii.
Latura dinamică a mașinii este foarte bine dezvoltată, iar acest lucru se datorează unui tren de rulare ferm și unui sistem de direcție foarte responsiv, un mix pe care îl completează beneficiile oferite de sistemul de tracțiune integrală 4Drive și prezența transmisiei automate DSG. Pentru a explora toate beneficiile propuse de Leon X-Perience am ieșit și în afara șoselei, pe drumuri neamenajate, unde am avut de toate, de la gropi și praf, până la noroiul produs rapid de o ploaie torențială. Suspensia setată sportiv și garda modestă la sol nu încurajează astfel de escapade, însă mașina se descurcă decent și te scoate din locurile în care un 4×2 ar ajunge la șufă, lucru care se întâmplă inclusiv cu anvelopele standard, de vară, montate pe jante de 18 țoli. Pentru a face față situațiilor delicate, Leon X-Perience dispune de un diferențial XDS controlat electronic, ce simulează modul de funcționare al unui LSD.
Cei care au gândit acest break 4×4 sigur nu s-au gândit la off-road, ci mai de grabă la traseele mai izolate pe care ajungi rar sau accidental și la condițiile meteo care pun de regulă probleme unui autoturism obișnuit. Una peste alta, Leon X-Perience este o mașină completă și un aliat de nădejde pentru orice activitate care să includă familia și deplasările lungi pe orice fel de vreme.
Text și foto: Răzvan Loghin
Am testat: Seat Leon X-Perience 2.0 TDI 4Drive, preț de la 28.201 Euro, cu TVA inclus
Date tehnice:
Norma de poluare Euro 6
Tip motor Motor diesel, 4 cilindri in linie
Pozitie Montat fata transversal
Numar ventile/cilindri 4
Alezaj/cursa in mm 81, 0/ 95,5
Cilindree 1968
Raport de compresie 15,8 : 1
Sistem de alimentare Common-rail
Putere in kW (CP)/rpm 135 (184) / 3500
Cuplu motor maxim in Nm/rpm 380/1750-3000
PERFORMANTE
Viteza maxima in km/h 224
Accelerare in sec. 0-100 km/h 7,1
CONSUM
Tip combustibil motorina
Urban l/100 km 5,6
Extraurban l/100km 4,5
Mediu l/100km 4,9
Emisii CO2 g/km 129
TRANSMISIE
Transmisie 6 trepte DSG
SASIU
Suspensia fata Independenta tip McPherson
Suspensia spate Multilink
Directie Servoasistata electric
SISTEMUL DE FRANARE
Frane fata discuri ventilate
Frane spate discuri solide
No Comment