Home»Noutati»Dacia Duster 2 – prețuri în România: start de la 12.350 euro cu TVA inclus

Dacia Duster 2 – prețuri în România: start de la 12.350 euro cu TVA inclus

0
Shares
Pinterest Google+

Dacia Duster pleacă de la 12.350 de euro cu TVA inclus pe piața din România. Prețul este valabil pentru echiparea Essential și motorizarea 1.6 SCE de 115 CP.

Următorul nivel de echipare pentru același motor și configurația cu tracțiune față se numește Comfort și pleacă de la 13.400 de euro cu TVA inclus în România. Dacă vrei 4×4 pe Duster 1.6 SCe, trebuie să plătești minimum 14.100 de euro cu TVA. Pentru echiparea Comfort și 4×4, prețul urcă la 15.050 euro.

Cel mai ieftin Duster 2 cu 4×4 rămâne cel cu motorul aspirat, de 1.6 litri, în echiparea Essential, iar el pornește de la 14.100 de euro cu TVA inclus.

Motorul 1.2 TCE de 125 CP vine doar cu echiparea comfort și pleacă de la 4550 euro. Plusați până la 16.200 euro pentru varianta cu 4×4. Cel mai ieftin 1.5 dCi din noua gamă Duster vine cu 4×2 și are 110 CP, nu 90, iar prețul său de pornire este de 14.550 euro cu TVA inclus în echiparea Essential. Pentru nivelul de echipare Comfort, plusați cu 1.000 de euro pentru același motor.

Un Duster 2 cu motor 1.5 dCi de 110 CP și transmisie EDC pleacă de la 16.800 de euro cu TVA inclus în echiparea de mijloc, sau 18.450 euro pentru echiparea de vârf, Prestige. Tot echiparea de vârf are și cel mai mare preț de listă în compania motorului 1.5 dCi de 110 CP și a tracțiunii integrale, iar acesta este de 18.750 euro cu TVA inclus.

Peste echiparea Prestige, adică vârful gamei, vei plăti 500 de euro pentru tapițerie din piele, 300 de euro pentru vopsea metalizată, 200 de euro pentru sistemul complex de camere video care îți oferă o vedere virtuală de 360 de grade în jurul mașinii, 200 de euro pentru cardul de acces fără cheie și 250 de euro pentru sistemul de monitorizare și avertizare a unghiului mort.

Următorul număr al revistei 4x4adventure va include un test drive cu noua generație a lui Dacia Duster. În numărul actual al revistei noastre am estimat că Duster 2 va fi puțin mai scump decât varianta cu facelift a primei generații, iar cifrele prezentate de Dacia ne confirmă estimările de atunci. Vorbim despre o diferență de aproape 1.500 de euro față de vechiul Duster la nivelul prețului de pornire. Între timp, în vârful gamei, lucrurile nu au sărit calul. Cu toate opțiunile posibile pe cea mai scumpă variantă de Duster 2, prețul cu TVA inclus nu trece de 20.200 euro.

Până atunci, aflați că are în standard sistem Stop&Start, computer de bord, geamuri față acționate electric, Radio Plug&Music, servodirecție electrică, limitator de viteză, șase airbag-uri, sistem de control al stabilității cu asistent la pornirea în rampă, ABS cu repartitor electronic al forței de frânare, jante de oțel de 16 inch și semnătură luminoasă tip LED.

Previous post

Porsche ne explică totul despre noul Cayenne într-un documentar

Next post

Dacia Duster 2 - schimbările pe care nu le vezi, dar le simți

2 Comments

Leave a reply