Home»Teste»SUV»Cross the road! Test cu Peugeot 2008

Cross the road! Test cu Peugeot 2008

0
Shares
Pinterest Google+

O gardă la sol ceva mai generoasă și un comutator care îți permite să alegi între mai multe moduri de rulare stau la baza noii familii de modele din clasa crossover de oraș.

Peugeot adaugă încă un zero la denumirea de 208, iar rezultatul se numește 2008, adică reprezentantul mărcii în segmentul descris o frază mai sus. Deși nu există posibilitatea de a opta pentru tracțiune integrală, Peugeot 2008 se bucură de o motricitate îmbunătățită prin sistemul Grip Control, care îți permite să alegi între 5 moduri de lucru – standard, zăpadă, all terrain, nisip și ESP. Practic, aceasta este jucăria care ne-a captat cel mai mult atenția în timpul testului și am încercat să o deslușim în toate cele 5 situații recomandate de acest sistem.

Drumul București – Zărnești a fost ideal pentru setarea standard unde motorizarea de 1,6 litri diesel și 115 CP ne-a răsplătit cu un consum extraurban în jurul valorii de 5 l/100 km, în condițiile în care condusul economic nu a făcut parte din program. Mașina se simte vioaie în depășiri și nici centrul de greutate poziționat ceva mai sus nu face ca mișcările de ruliu să fie deranjante atunci când intrăm pe drumul cu multe viraje care leagă Predealul de Râșnov. În cazul versiunii testate, puntea spate de tip multilink își arată eficiența nu doar în zona de confort, ci și în limitarea tendinței jucăușe, implicit un contact mai bun cu solul.

Mi-aș fi dorit o poziție de condus ceva mai joasă, dar astfel ar fi fost afectată vizibilitatea asupra extremităților caroseriei. În căutarea zăpezii, ne-am abătut de la traseul principal din Zărnești spre Poiana Mărului, unde drumul de macadam presărat cu urcări și ceva noroi m-a făcut să privesc, din nou, către butonul Grip Control. Odată selectat modul all terrain, electronica devine o idee mai atentă și stă de veghe astfel încât roțile să mențină o aderență cât mai bună. Consider ca această setare este ideală pentru 90% din drumurile alunecoase, în timp ce modurile nisip și zăpadă taie prea drastic “gazul” și limitează considerabil răspunsul pedalei de accelerație. O urcare cu mult noroi mă face să selectez ESP și, în colaborare cu anvelopele de iarnă recunoscute pentru modul în care descarcă, mă ajută să ajung cu bine sus.

Concluzie

Nu putem discuta de off-road din electronică, dar Peugeot 2008 este un crossover inteligent care îți face viața mai plăcută în drumurile tale de zi cu zi, mai ales atunci când cei de la deszăpezire lucrează la turație redusă sau în situația în care un loc de parcare situat la înălțime îți face cu ochiul.

Am testat: Peugeot 2008 1.6 BlueHDi FAP STT, de la 18.729 euro cu TVA

Text: George Botezatu  Foto: Răzvan Loghin

 

Date tehnice:

Combustibil  diesel

Motor  4 cilindri linie

Nr. Locuri 5

Cilindree 1560 cmc

Putere maximă  120 (3600) CP (rpm)

Cuplu maxim Nm (rpm) 300 (1750)

Cutie viteze manuală 6 trepte

Viteza maximă  192 km/h

Greutate 1200 kg

Accelerație 0-100 km/h  9.6 s

Consum mixt 3,7 l /100km

Lungime 4159  mm

Lățime  1739 mm

Înălțime  1556 mm

Ampatament  2537 mm

Tracțiune față

Volum rezervor 50 litri

Volum portbagaj  360 litri

Previous post

Are și off-roadul mândria lui

Next post

Surfing și motociclism în același timp

No Comment

Leave a reply