Home»Aventura»In Romania»Arena Platoş, Tirolul din România

Arena Platoş, Tirolul din România

0
Shares
Pinterest Google+

Chiar dacă nu se ridică neapărat la pretenţiile cunoscutei staţiuni din Austria în materie de kilometri ai pistelor şi capacităţii de cazare, la Arena Platoş, cea care se afla în apropiere de Păltiniş (Sibiu), vei găsi o atmosferă ce te poate duce cu gândul că ai ajuns pe alte meleaguri, cu atât mai mult cu cât laşi în urmă un Bucureşti mohorât, ce tocmai şi-a încheiat socotelile cu anotimpul alb şi ajungi într-un loc unde sute de oameni profită din plin de zăpadă la sfârşit de februarie.

Drumul până la Sibiu înseamnă câteva ore bune petrecute în mişcare, iar acest lucruse întâmplă indiferent dacă ai pornit din Capitală cu trenul, autocarul sau maşina personală, cea din urmă fiind opţiunea cea mai comodă şi chiar cea mai rentabilă, dacă vorbim de un grup de câteva persoane. Dacă totuşi aţi apelat la tren sau autocar, e bine de ştiut că din Sibiu exista un skibus cu program regulat de plecare către şi din Arena Platoş, preţul unei călătorii fiind de 12 lei.

Arena Platoş este un obiectiv turistic nou, situat la doar 1-2 km înainte de Păltiniş, la o altitudine de aproximativ 1.400m, iar cazare se găseşte la vilele cochete din zonă, sau chiar în Păltiniş, pentru cei ce caută confortul şi facilităţile unui resort. Noi ne-am cazat la Vila Romantic, ce dispune de şapte camere, restaurant şi o privelişte excelentă, dar cu un drum de legătură pe care, atunci când e zăpadă, e mai bine să îl încercaţi cu un 4×4.

Noua staţiune este creaţia a doi oameni pasionaţi de sporturile de iarnă, ce au vrut să aducă mai aproape spiritul şi atmosfera din Tirol şi să dovedească că, plecând de al un teren viran folosit în trecut ca păşune, pot dezvolta un mic paradis al celor ce iubesc schiul şi snowboardul. Martin Freinademetz  este un snowboarder de renume, fiind deţinătorul a  zece medalii de campion al Austriei, cinci de campion european şi al două titluri de campion mondial. El s-a unit pentru acest proiect cu Andy Fazekas, un pionier al snowboardului în România, care a început acest sport încă din 1985 cu o placă confecţionată chiar de el. Ambii parteneri ai acestui proiect sunt la fel de cunoscuţi în lumea sporturilor cu motor, aceştia fiind şi organizatorii competiţiei RedBull Romaniacs.

Motivul pentru care am ajuns acolo este şcoala de schi de la care poţi învăţa tainele acestui sport de la o echipă foarte bine pregătită formată din 15 instructori, ce te poate face în numai trei zile să transformi fobia alunecatului la vale pe ustensile necunoscute, într-o plăcere ce te va face să descoperi, indiferent de vârstă, o activitate pe care vei vrea să o practici în fiecare iarnă. Agatha Şuteu, şefa instructorilor de la şcoala de schi şi fosta componentă a lotului olimpic al României, ne-a asigurat că de la doi ani în sus, schiul este accesibil oricui şi după doar două zile şi câteva căzături, am putut constata pe propria piele că acest lucru este cât se poate de adevărat. Schiuri, clăpari şi plăci de snowboard poţi găsi tot acolo, la preţuri decente, aşa că primii paşi în acest sport se pot face şi fără cheltuieli însemnate.

Pârtiile de la Arena Platoş sunt de dificultate redusă şi există o instalaţie de telescaun şi patru de teleschi. Zăpada este mereu de cea mai bună calitate, pârtiile fiind foarte bine întreţinute şi nivelate cu ratrac-urile proprii sau acoperite cu zăpada artificială generată de tunuri, atunci când este nevoie. Pentru ca pasionaţii sporturilor de iarnă să petreacă cât mai mult timp în complex, a fost pusă în funcţiune o instalaţie de nocturnă, există o autoservire unde se poate lua masa şi un apres-ski cu program prelungit, unde se poate bea un vin fiert, un cocktail sau, mai bine un “Jager” dacă tot ţi-ai făcut intrarea în lumea schiorilor. Am apreciat de asemenea şi faptul că există o parcare bine organizată, unde am putut găsi indiferent de oră locuri disponibile.

Deşi este unul dintre cele mai recente locuri de schiat, complexul Arena Platoş este amplasat într-o zonă cu potenţial turistic imens şi cu o istorie ce merită exploatată din plin dacă e să luăm în calcul că  Păltiniş este cea mai veche staţiune montană din ţară şi în acelaşi timp cea care este situată la cea mai mare altitudine (1.440 m).

Cu un public ce creşte de la an la an şi din care fac parte inclusiv străini, Arena Platoş este locul în care după ce i-ai călcat o dată pragul, ştii că te vei întoarce şi vei găsi acolo o atmosferă unică, oameni amabili şi servicii de calitate. Pentru a ţine aproape comunitatea de schiori şi snowboarderi, dar şi pentru a participa activ la ridicarea întregii zone, la Arena Platoş au loc evenimente în fiecare weekend, dar şi de sărbători sau de Revelion. Cel mai nou eveniment a fost chiar de 8 martie, când a avut loc cea de-a treia ediţie a Miss Bikini, unde doamenele şi domnişoarele au încălzit pârtiile şi privirile cu cel mai frumos echipament din dotare.

Previous post

Detalii noi cu privire la viitorul SUV Rolls-Royce

Next post

Night Package pentru noul Mercedes-Benz GLE Coupe

No Comment

Leave a reply