Home»Off-road»Etape de campionat»Am fost la Cupa Zimbrul 2016. Clasament și primele impresii

Am fost la Cupa Zimbrul 2016. Clasament și primele impresii

0
Shares
Pinterest Google+

Vama Buzăului nu este o localitate cunoscută doar pentru rezervația de zimbri, ci și pentru una dintre cele mai importante și mai dificile etape din Campionatul Național de Off Road.

Cupa Zimbrul a fost cea care ne-a adus la start cu ultimele resurse disponibile după cinci etape parcurse în acest an competițional. Din nou pe roți și cu mașina pusă în funcțiune pe repede înainte, am ajuns la start pentru a încerca să ajustăm poziția în clasament, afectată de etapa precedentă unde am avut parte de un abandon tehnic.

Zilele de toamnă și ploile care căzuse recent, au făcut din traseele deja anunțate ca fiind dificile, o adevărată probă de foc pentru echipajele participante de la cele trei clase. Prima zi de concurs la clasa Standard a fost una foarte tehnică, cu toate tipurile de obstacole imaginabile și cu trolieri inevitabile. Pentru noi, una din provocările importante a fost slalomul printre copaci, cel care ne-a provocat serioase avarii, din fericire doar de ordin estetic. Clasamentul la final de zi a fost și el unul plin de surprize, locul întâi fiind ocupat de echipaj debutant Huminuc Vlad/Ilie Marian, în timp ce Favoriții primelor poziții Danciu Magda/Cornel Zamfirescu și Duică Nicușor/Duică Nicoleta s-au situat pe locurile 5 și respectiv 6. Pentru noi, echipajul 265 lucrurile au mers mai bine ca edițiile trecute și am reușit să bifăm un loc patru după cea prima zi de concurs.

A doua zi a concursului a început cu trialul, care a adus și el câteva surprize și care a fost urmat imediat cu plecarea în traseu. Ceva mai tehnic și cu mai multe provocări pentru navigatori, traseul celei de-a doua zile a fost unul care avea să răstoarne clasamentul final și să scoată din luptă câteva echipaje, fie din motive tehnice, fie datorită depunctărilor pentru viteză, fie pentru părăsire de traseu. Finalul ediției ne-a adus pe locul cinci, iar podiumul a fost ocupat de Fam. Duică pe locul întâi, urmați de Vișoiu Răzvan/Hazgan Andrei, pe doi și de Danciu Magda/Cornel Zamfirescu, pe trei.

La clasa Open s-a înregistrat o luptă la fel de strânsă și amplificată de dificultățile traseului, însă fără prezența lui Ion Tudor Claudiu care a cumulat deja acum două etape punctele necesare adjudecării titlului de campion. Acesta a participat doar la trial, acolo unde a reușit să scoată cel mai bun timp. Primele poziții ale podiumului au fost ocupate în ordine de echipajele Mircea Tudor/Mircea Rențea, Vlad Viorel/Sorin Manea și Farcas Lorant/Pal Gabor.

La Extrem lucrurile nu s-au schimbat dramatic după prima zi în ceea ce privește primele locuri. Echipajul Mihai Pascu/Dobrica Laurentiu a păstrat prima poziție după cele două zile de concurs, în timp ce mașina condusă de Vișoiu Andy alături de copilotul Vișoiu Teodor a pierdut poziția secundă în fața echipajului Peștean Claudiu/Cioban Paul, în ciudea evoluției foarte bune de la trial, unde a înregistrat cel mai bun timp.

Devenită deja tradiție, petrecerea de încheiere a evenimentului a avut și un rol caritabil, licitația pentru bostanii de Halloween fiind cea care a strâns pentru copiii din zonă circa 7.000 de lei, sumă ce a mers direct către școala gimnazială din Vama Buzăului.

A șaptea etapă din Campionatul Național de Off-Road a fost organizată de Kamikaze Off Road și susținută media de Digi Sport, Grila de start oficial, Discovering Transylvania, motomad.ro, Revista 4×4 Adventure si 4x4adventure.ro

Mulțumim partenerilor noștri Repsol Racing Team, AT Augsburg, Argo Security, President Electroinics.

Clasamente:

14601076_1199858050094460_5934927250853797254_n 14633003_1199858126761119_8464679659287380327_n 14900538_1199858100094455_4062257568932113299_n 14910539_1199858046761127_6585742103018271981_n 14937259_1199858083427790_234706382869567602_n 14962641_1199858043427794_3252844589965570982_n

 

Previous post

Ford F-150 Raptor este gata de Baja

Next post

Volkswagen Atlas, un Touareg dedicat americanilor

No Comment

Leave a reply