Home»Teste»Am condus noul Hilux. Drive test cu versiunea de 3 litri/171 CP

Am condus noul Hilux. Drive test cu versiunea de 3 litri/171 CP

0
Shares
Pinterest Google+

După aproape 45 de ani în care japonezii au căutat formula pick-up-ului perfect, iată că Hilux a primit acum unele modificări ce vor să îl aducă cât mai aproape de acest ideal. Curiozitatea de a vedea cum se prezintă în haine noi cel mai muncitoresc model Toyota a fost cu atât mai mare cu cât sub capotă era instalat un diesel de 3 litri.

Exteriorul noului Hilux vine cu câteva schimbări care aduc, cel puţin pentru partea frontală, o imagine nouă, care poate acum să înlăture suspiciunea că acest model ar fi fost desenat de voluntari şi nu de aceiaşi designeri care s-au ocupat şi de Land Cruiser. Priza mare de aer pentru intercooler şi designul mai agresiv şi mai bine conturat al grilei şi farurilor sunt cele mai importante schimbări aduse lui Hilux.

Interior

Urcat la bord, am fost surprins de stilul spartan ceva mai temperat decât a fost până acum, de materialele agreabile şi chiar de prezenţa unor extravaganţe precum displayul color multifuncţional şi camera video pentru mersul în marşarier. Instrmentele de bord tip Optitron sunt mai vizibile, iar computerul de bord ne testează cunoştintele de matematică prin fapul că afişează consumul într-un mod inedit: kilometri/litru. Scaunele sunt confortabile, iar despre bancheta spate aş spune acelaşi lucru dacă nu ar avea un unghi de aproape 90 de grade, care te face, ca pasager, să te baţi pentru locul din dreapta-faţă, precum un copil. Cei care s-au ocupat de modernizarea interiorului lui Hilux nu şi-au depăşit atribuţiile, iar legendarul cărăuş japonez a ramas identic în multe privinţe, precum poziţia înaltă la volan, manetele schimbătorului de viteze şi cel al cutiei de transfer, rămase… pentru cei puternici. Un utilizator de Hilux nu este pregătit încă să apese un buton delicat pentru cuplarea punţii faţă sau a reductorului, iar cei de la Toyota se pare că au înţeles perfect acest lucru şi le-a făcut o maşina aşa cum vor.

On road

Dinamic, noul Hilux păstrează în continuare aceleaşi calităţi în ceea ce priveşte confortul, stabilitatea şi performanţele. Direcţia este una moale şi excesiv asistată, stabilitatea este influenţată de construcţia tip camion, cu punte rigidă şi arcuri lamelare pe spate, iar transmisia este tot una cât se poate de clasică.

Motorul de 3 litri este contrar tendinţelor actuale care au adus pe piaţă, fie creşteri de putere pentru motoarele de 2.5 litri (Nissan Navara), fie coborârea cilindreei la 2 litri (Volkswagen Amarok). Toyota merge în continuare pe un propulsor zgomotos de trei litri şi 171 CP, pe care îl văd, în schimb, drept cea mai bună opţiune pentru o maşină destinată muncilor grele. Motorul trage incredibil de bine la turaţii joase şi aproape că nu percepe deloc o încărcătură de 2-300 de kg aruncată la repezeala în benă. Cutia de viteze este cu cinci trepte şi face ca motorul să ajungă la turaţii mari şi să nu mai fie economic atunci când Hilux este pus să alerge pe şosea. Vestea bună este că pentru această motorizare există disponibilă şi o cutie automată cu cinci rapoarte.

Off road

În teren lucrurile stau bine raportat la dimensiunile unei maşini care nu este destinată aventurilor off road decât cel mult pentru expediţii sau ieşiri cu grad redus de dificultate. Garda la sol este mare, dar capabilităţile de trecere sunt limitate de ampatamentul lung şi de unghiul de degajare nefavorabil, lucruri care penalizează fără excepţie toate pick-upurile de pe piaţă. Ca şi până acum, sistemul de tracţiune este unul part-time, cu cuplare manuală şi reductor. Grupul faţă posedă un sistem ADD (Automatic Disconnecting Differential) care înlătură existenţa MRL-urilor şi a oricăriui alt efort pe care cel de la volan ar trebui să îl facă atunci când va dori să comute din 4×2 în 4×4, ori invers. Varianta avută la test avea un diferenţial liber pe puntea spate, însă există posibilitatea ca opţional, acesta să fie unul blocabil de la buton.

Concluzii

Revizuit cu teama de a nu strica o formulă ce a funcţionat perfect câteva decenii bune, Hilux rămâne în continuare o unealtă de încredere pentru cei care vor o utilitară capabilă să lucreze în orice condiţii. Ultimele schimbări au venit exact acolo unde era nevoie şi au reuşit să îşi atingă scopul urmarit, acela de a face să meargă mai departe istoria unui best-seller.

Am testat: Toyota Hilux 4×4 M/T Double Cab 3.0 L D-4D/171 CP, de la 35.410 Euro, cu TVA
Garanţie: 5 ani sau 160.000 km

Text şi foto: Răzvan Loghin

Date tehnice

Viteza maximă (km/h): 170
Acceleraţie 0-100 km/h (s): 12,1
Consum urban (l/100 km): 9,5
Consum extraurban (l/100 km): 6,7
Consum mediu (l/100 km): 7,7
Emisii de CO2 (gr/km): 203
Norma de poluare: Euro V

Dimensiuni, mase

Numar uşi: 4
Lungime / lăţime/ înălţime(mm): 5.135 / 1.760 / 1.850
Ampatament/ ecartament faţă-spate (mm): 3.085 / 1.510 – 1.510
Capacitate rezervor (l): 80
Număr locuri: 5
Unghi de atac (grade): 30,0
Unghi degajare (grade): 25,0
Garda la sol (mm): 222
Adâncime vad (mm) 700

Motor

Combustiil: motorină
Putere maximă (CP/rpm): 171/3.600
Cuplu maxim (Nm/rpm): 343 / 1.400-3.400
Poziţionare: faţă longitudinal
Număr cilindri: 4 in linie
Material bloc/chiulasă: Fontă/ Aluminiu
Alezaj x Cursa (mm): 96,0 x 103,0
Cilindree (cmc): 2.982
Raport compresie: 15 la 1
Distribuţie: 4 supape pe cilindru/doi arbori cu came în chiulasă
Alimentare: Injecţie directă common rail, turbocompresor şi intercooler

Transmisie

Tracţiune: integrală nepermanentă, spate angrenat permanent
Cutie de viteze: manuală, cinci rapoarte
Cutie de transfer: cu reductor

Suspensie

Suspensie faţă: basculă dublă, arc elicoidal
Suspensie spate: punte rigidă, arcuri cu foi
Frâne faţă (tip/diametru mm): Disc ventilat (319)
Frâne spate (tip/diametru mm): Tambur (295)

Altele detalii

Sistem de direcţie: Cremalieră servoasistată
Dimensiuni anvelope: 265/65 R16

Previous post

Cu 4x4 la gradinita: Actiune umanitara de Craciun, 2011

Next post

Truck driver in Rusia

No Comment

Leave a reply